Ani grei de puşcărie, doar pentru a merge la discoteca din sat!
După ce s-a căsătorit, acum un sfert de secol, Costică s-a mutat, împreună cu soţia, în casa socrilor. Greşeală ce s-a dovedit a-i fi fatală. N-a avut copii, e agricultor, absolvent doar a opt clase, nicio calificare, lucra cu ziua, pe unde apuca. De aceea, nici n-a putut agonisi nimic.
Moarte soţiei a fost pentru el lovitura decisivă. Socrii l-au alungat imediat, n-avea unde să se ducă, nu-şi permitea o chirie nici măcar la
După o
Se împrumuta de la prieteni, dar, la un moment dat, aceştia nu l-au mai sponsorizat
Maică-sa, 73 de ani în acest moment, în calitate de fost membru cooperator, este beneficiara unei pensii de 1.281 lei, plus indemnizaţia de handicap. 300 lei. Din banii ăştia trăiau amândoi. Costică o luase pe drumul alcoolului, ce câştiga, lăsa la crâşmă lăsa.
Din ce în ce mai mult, banii nu-i mai ajungeau pentru a-şi ostoi patima. Se împrumuta de la prieteni, dar, la un moment dat, aceştia nu l-au mai sponsorizat. Că nu rambursa datoriile.
Bătrâna rămăsese singura lui şansă, îi dădea mai bine de jumătate din pensie ca să-şi cumpere de băut. Însă, din 2023, l-a tăiat de la raţie. Strângea bani pentru praznicul de pomenire a soţului ei, tatăl lui Costică. Trebuiau mulţi, doar neamurile sunt câteva zeci. Apoi sătenii. Costică s-a revoltat, aşa au început certurile dintre ei, care au degenerat până la un pas de omor şi la o tâlhărie mizerabilă.
Pe 24 februarie 2024, ca să-şi plătească o datorie cam veche şi destul de mare, Costică s-a dus să-şi ajute un vecin la săpatul viei. N-avea cum să primească bani, el avea de dat, dar s-a ales cu mâncare, ţigări şi băutură din belşug. Patru litri de vin şi o sticlă cu ţuică.
N-a fost de ajuns, Costică şi vecinul au mers la magazin să mai cumpere. Le-a venit cheful de dus la discoteca din sat.
Dar acolo, intrarea-i pe bani, în plus, consumaţie obligatorie. Iar Costică era sportiv total, niciun sfanţ. S-a dus la maică-sa, ştia că tocmai luase pensia şi ajutorul de handicap, ştia că-şi ţine banii într-un portofel negru, sub pestelcă. Bătrâna n-a vrut să-i dea nimic, încă nu strânsese tot ce trebuia pentru pomenire. Refuz care-i putea fi fatal.
Era ora 20.00, bătrâna stătea în pat, în camera ei, şi se uita la televizor. Costică a năvălit peste ea, i-a dat câteva palme, i-a pus genunchiul drept pe piept şi a început s-o strângă de gât. I-a ridicat pestelca, a smuls portofelul, a luat banii şi a plecat la distracţie. Erau 850 lei.
Chestia asta a pus capac răbdării mamei. A sunat la 112, au venit un echipaj de poliţie, unul de ambulanţă, ea a ajuns la spital, fiul ei a fost pescuit din discotecă şi încătuşat. I s-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor calificat şi tâlhărie.
Până vineri, 7 februarie a.c., Costică a sperat că va scăpa cu o condamnare cu suspendare. A recunoscut faptele, a semnat acordul, dar nu. Urmează să execute o pedeapsă rezultantă de zece ani şi opt luni. Marcel FLUERARU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!