Bullying pe sexe, în școlile din Iași. Băieții iau bătaie, fetele sunt hărțuite

* bullying-ul nu mai înseamnă „o ceartă între copii”, ci intenție, repetiție și dezechilibru de putere * de multe ori are o amprentă diferită pe sexe: băieții ajung mai des în zona agresiunilor fizice, fetele – în hărțuiri psihologice, rușine și anxietate

În Iași, bullying-ul nu arată mereu ca în filme: nu are o singură palmă „spectaculoasă” și nici un singur agresor ușor de identificat. De cele mai multe ori, e un tipar. Un copil e luat în vizor, împins la marginea grupului, ironizat zilnic, filmat, expus într-un chat, amenințat „în glumă”, împins pe hol, tras de ghiozdan, umilit în pauză. Aici e diferența-cheie: bullying-ul nu e întâmplător și nu e egal între părți.

UNICEF îl descrie simplu: îl recunoști prin intenție (cineva vrea să provoace durere), repetiție (nu se întâmplă o singură dată) și putere (o relație inegală – fizic, social, popularitate, grup). În plus, UNICEF notează o diferență frecventă pe sexe: băieții sunt mai expuși bullying-ului fizic, iar fetele, celui psihologic.

În anul școlar 2024–2025, Inspectoratul Școlar Județean Iași consemnează explicit că există centralizare și raportare lunară către IPJ Iași a incidentelor petrecute în mediul școlar, în cadrul planului teritorial de siguranță școlară. În același raport, apare și componenta de prevenție: Poliția (prin structurile de siguranță școlară/prevenire), împreună cu ISJ Iași, a derulat 735 activități informativ-preventive, cu peste 21.900 de beneficiari, plus alte sute de activități educative în proiecte tematice.

Afirmația care revine des în spațiul public („9 din 10 copii sunt victime”) apare, în forme apropiate, în studii pe grupuri specifice. De exemplu, World Vision România a comunicat în 2025 că peste 93% dintre copiii din mediul rural ar fi trecut prin cel puțin o situație de bullying într-un an școlar anterior (o cifră care, tradusă rapid, sună ca „aproape 9 din 10”). Important: e o fotografie pe un eșantion/mediu (rural), nu o etichetă universală pentru orice oraș, orice școală, orice an.

Cum arată bullying-ul „pe sexe” în viața reală

Diferența nu e „genetică”, ci socială: băieții sunt împinși mai des spre rezolvarea conflictului prin forță („arată că ești tare”), iar fetele sunt împinse spre lupte de statut și relații („cine e în gașcă și cine e scos”). Băieții sunt victimele agresiunilor fizice, iar fetele ale celor psihologice, plecând de la porecle, umilințe, excludere, „campanii” de rușinare, presiune în chat-uri, distribuire de capturi/poze, amenințări sociale („nu mai vorbește nimeni cu tine”). Părinții cunosc multe cazuri, la fel și cadrele didactice, ra măsurile încă așteaptă. „Când era la gimnaziu, băiatul meu a fost bătut în sala de sport. I-au aruncat pachețelul cu mâncare la gunoiu, i-au rupt și mâna. Am vorbit cu profesorii, dar nu s-a întâmplat nimic. Mi-am mutat copilul la altă școală”, a spus Cristina Jeraru, mama unui adolescent din Iași. „Fiica mea era elevă la un liceu celebru când a căzut victima unor grupuri mici de agresori. De la mesaje în chaturi până la umilințe, de toate a îndurat până când am cerut transferul”, a completat și Daniela Coman.  Un copil hărțuit nu vine, de obicei, cu propoziția „sunt victima bullying-ului”. Vine cu simptome. Mai ales la fete, unde hărțuirea psihologică se transformă rapid în anxietate, rușine și frică de expunere.

Mulți părinți ratează această parte, fiindcă hărțuitorul nu arată întotdeauna „rău”. Uneori e liderul clasei. Alteori e copilul care caută control, râde când altul plânge, își face „audiență”, folosește porecle ca monedă socială, își adună „martori” și testează limitele adulților care, din păcate, întârzie cu măsurile concrete.

Clara DAMIAN