Burnout la 10 ani. Școlăria trăită pe fugă

Tot mai mulți părinți și educatori ridică o întrebare simplă, dar dureroasă: cât poate duce un copil? În România de azi, răspunsul pare să fie: cât îl lăsăm. Ritmul cotidian al elevilor a devenit, în multe familii, o cursă contra cronometru, în care nu mai există timp pentru joacă, visare, leneveală sau simpla prezență în familie. Ziua începe devreme, mult prea devreme. În orașele mari, așa cum este Iașul, trezirea are loc între cinci și șase dimineața, pentru a putea prinde autobuzul sau un trafic mai lejer. La opt fix, copilul trebuie să fie în clasă, cu ghiozdanul făcut, haina potrivită, tema gata și mintea alertă. Urmează școala, cu toate rigorile ei: orar fragmentat, cerințe multiple, presiune de a răspunde bine, de a învăța pentru test, de a participa activ, de a nu deranja, de a performa.

După orele de curs, urmează un nou val de activități. Mulți copii intră direct în programul de afterschool, unde rămân până la ora 17. Alții merg la meditații, un fenomen devenit aproape obligatoriu, chiar și pentru clasele primare. Mai departe, se încadrează cursurile opționale, care nu mai sunt deloc opționale în realitate: ore de baschet, tenis, volei, balet, teatru, canto, pian. „Copiii ajung acasă, în cel mai bun caz, pe la ora 19. După o cină rapidă și un duș grăbit, urmează temele – uneori puține, alteori copleșitoare”, spune Greta Airinei, mama a doi copii, unul in ciclul primar și altul la gimnaziu. Rar se sting luminile înainte de ora 21. Rar se aude liniștea într-o casă cu un elev extenuat.

Burnout-ul, o realitate prezentă în rândul elevilor

  Este acest program eficient? În ce măsură ajută el dezvoltarea intelectuală, emoțională și fizică a unui copil sau adolescent? Răspunsurile din zona medicală și psihologică sunt clare: un astfel de ritm suprasolicită sistemul nervos și afectează sănătatea mintală. Tot mai mulți copii manifestă simptome de anxietate, epuizare, iritabilitate, lipsă de somn, apatie sau chiar refuz școlar. Psihoterapeuții atrag atenția că burnout-ul nu mai este o boală a managerilor de corporații, ci o realitate prezentă în rândul elevilor. Corpul lor încă se dezvoltă, iar mintea lor are nevoie de timp de pauză, de respirație, de reconectare cu sinele.

 „În ciuda bunelor intenții ale părinților, care vor să le ofere copiilor cât mai multe șanse, acest model de viață se dovedește pe termen lung obositor și ineficient. Copiii nu rețin mai mult, nu se descurcă mai bine, nu se adaptează mai ușor doar pentru că au un program plin. Dimpotrivă, mulți dintre ei încep să asocieze școala și învățarea cu stresul, cu oboseala, cu teama de a greși. Pierd gustul curiozității, spontaneitatea jocului, bucuria de a experimenta. Încep să funcționeze pe pilot automat, iar entuziasmul de a cunoaște este înlocuit cu dorința de a termina mai repede ce au de făcut”, atrage atenția psihoterapeutul Letiția Popa.

  Fără îndoială, ne dorim cu toții copii bine pregătiți pentru viitor. Dar uităm, uneori, că pregătirea nu înseamnă suprasolicitare. Un copil are nevoie de ore în care să nu facă nimic, de zile fără program, de momente în care să se plictisească. Acolo, în spațiile libere, se naște creativitatea. Acolo apare echilibrul. Timpul petrecut în natură, în joacă liberă, în conversații fără scop didactic, în mișcare neorganizat-condiționată, este la fel de important ca o oră de matematică sau engleză.

  Poate că e momentul să regândim felul în care privim performanța. Nu ca o acumulare de sarcini și premii, ci ca o creștere armonioasă, în care copilul învață să se cunoască, să se odihnească, să aleagă, să greșească, să-și audă vocea interioară. Altfel, riscăm să construim adulți perfecționiști, dar frânți, competitivi, dar goi, eficienți, dar lipsiți de bucurie.

  Copilăria nu este o perioadă de tranziție către viața „serioasă”. Este viață deplină. Și merită trăită cu blândețe, cu ritmuri firești, cu mai puține tabele și mai mult timp pentru a visa.

Maura ANGHEL