Carnea, prima tăiată de ieșeni din lista cheltuielilor

Carnea, prima tăiată de ieșeni din lista cheltuielilor

* în Iași, „frigiderul gol” nu începe cu pâinea, ci cu proteina: carnea iese prima din coș când venitul scade * motivul este legat și de câștigurile mici, dar și de prețurile mari care îți țin pe milți departe de galantare

Când bugetul se strânge, oamenii nu încep prin a „tăia mâncarea” (nu poți tăia foamea), ci încep prin a tăia exact lucrurile care costă mult pe porție și nu pot fi întinse la nesfârșit: carnea, peștele și, în general, proteina consistentă. De aici vine senzația de „frigider gol”: ai ceva în casă, dar nu mai ai o masă completă.

În Iași, mecanismul se vede cu ochiul liber când pui veniturile lângă costul traiului. Datele statistice județene publice plasează câștigul salarial mediu net în jurul pragului de 5.300 de lei, ca sa nu mai spunem că zeci de mii de oameni au leafa minim pe economie. Când o compari cu „normalul” calculat pentru un trai decent, imaginea devine brutal de simplă: anul trecut, coșul minim pentru o familie cu doi adulți și doi copii era de 11.370 lei/lună. Cu un asemenea raport, e suficientă o lună mai slabă ca „frâna” să se tragă exact unde doare mai puțin pe termen scurt și mai mult pe termen lung: la calitatea alimentației.

Carnea iese prima din discuție la cumpărături pentru că e scumpă pe masă, are puține alternative „ieftine și echivalente” și se simte imediat în totalul bonului. Iar la Iași, prețurile „la zi” îți arată repede de ce. Un pui întreg poate fi găsit la 16,90 lei/kg, dar puiul „de grill” trece de 22 lei/kg, iar pulpele urcă spre 18–19 lei/kg. La porc, e și mai abrupt: pulpa fără os este listată la 22,90 lei/kg, spata dezosată la 30,50 lei/kg, iar ceafa ajunge la 42,70 lei/kg. Iar la vită, pragurile devin pentru multe familii un „lux intermitent”: pulpa de mânzat apare la 44,90 lei/kg, iar antricotul urcă la 66,90 lei/kg. Cu alte cuvinte, diferența dintre „o supă cu ceva carne” și „o masă cu proteină bună” se calculează, tot mai des, la kilogram, nu la gust.

A doua care cade, aproape invariabil, este prospețimea: fructele și legumele variate, lactatele mai bune, tot ce se strică repede și te obligă să cumperi des. A treia renunțare e diversitatea: în loc de o masă construită din mai multe componente, rămân una-două, repetate. Frigiderul nu devine gol, devine previzibil.

Imaginea nu e doar locală, e europeană, dar România stă mai rău decât media. Eurostat măsoară explicit „incapacitatea de a-ți permite o masă cu carne, pește sau echivalent vegetarian o dată la două zile”: la nivelul UE, indicatorul a fost 8,5% , în timp ce România a fost raportată la 16,3%. Cu alte cuvinte, proteina „la două zile” e deja, pentru o parte importantă din populație, un lux periodic, nu o rutină.

Peste această vulnerabilitate structurală au venit scumpirile care intră direct în coș. În decembrie 2025, Institutul Național de Statistică a raportat o inflație anuală de 9,7%, iar mărfurile alimentare au fost cu 7,75% mai scumpe. Pentru un județ care nu e lider național la salariu, fiecare procent din preț se traduce mai repede în „tăieri” decât în „ajustări”. Iar când prima tăiere e carnea, urmarea nu e doar o dietă mai ieftină, ci o alimentație mai săracă în nutrienți, mai monotonă și, pe termen lung, mai costisitoare pentru sănătate.

Dan DIMA