Cel mai bizar hoţ: a furat parfum, iaurt şi o conservă de peşte
Prin încheierea finală pronunţată marţi, 21 ianuarie a.c., de către Judecătoria Paşcani, s-a dispus începerea procesului împotriva lui E.P., de departe cel mai bizar hoţ de pe raza judeţului. Deocamdată, e în stare de libertate şi, foarte probabil, va primi o condamnare cu suspendare. Dar isprava lui merită consemnată, că nimeni n-a mai făcut aşa ceva până acum.
În noaptea de 15 spre 16 mai a anului 2022, tânărul a pătruns prin efracţie în cantina Centrului de Servicii Sociale Târgu Frumos. A ştiut să oprească alarma, dar n-a băgat în seamă camerele de supraveghere. Scăpare care i-a adus dosar penal.
A operat în tihnă, a cotrobăit pe îndelete, fără a neglija vestiarul magazionerelor. După jumătate de oră de prospecţiuni, a plecat cu prada. 250 lei cash, cinci parfumuri de firmă, două borcane cu iaurt şi o conservă de peşte.
După ieşirea din clădire, a traversat, s-a aşezat cu fundul pe bordură, s-a parfumat, apoi s-a îndestulat. Fără pâine, că i-a fost lene să se ducă la benzinăria aflată la câteva sute de metri.
Când să tragă un pui de somn, acolo, pe caldarâm, a fost săltat de poliţişti. Alertaţi de către cei de la C.S.S., care văzuseră imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!