INCHIDE

Centura Ușoară a Iașului intră în faza execuției!

Centura Ușoară a Iașului intră în faza execuției!

* președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat contractele pentru primele două loturi – lotul 1 și lotul 4 -, investiție de peste 137 de milioane de lei

După ani de promisiuni, licitații și contestații, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județul Iași face, în sfârșit, pasul decisiv spre șantier. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a semnat vineri contractele de execuție pentru loturile 1 și 4 ale Centurii Ușoare de Ocolire a Municipiului Iași, o investiție care depășește 137 de milioane de lei, fără TVA, și care promite să schimbe modul în care se circulă în zona metropolitană.

Cele două contracte vizează modernizarea a aproximativ 35 de kilometri de drumuri județene, care vor deveni verigi esențiale într-un inel rutier menit să preia o parte din traficul sufocant care apasă zilnic asupra municipiului Iași.

Lotul 1 cuprinde tronsonul DJ 248B Vânători (DN24) – Lețcani (DN28), cu o lungime de 15,9 kilometri, iar lotul 4 include trei sectoare importante: DJ 248D Ciurea – Tomești, DJ 247A Bârnova și drumul de legătură dintre DJ248D și DJ247A, însumând încă 19,2 kilometri.

Lucrările vor fi executate de asocierea SC Danlin XXL SRL – SC Enviro Construct SRL, câștigătoarea licitației, care va avea la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea investiției.

Proiectul beneficiază de finanțare europeană prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, în baza contractului încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Consiliul Județean Iași.

După blocajele din licitații, începe etapa așteptată de toată lumea

Semnarea contractelor vine după luni întregi de întârzieri generate de contestațiile depuse în procedura de achiziție, care au amânat debutul lucrărilor.

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a subliniat că administrația județeană și-ar fi dorit ca proiectul să fie deja într-o fază avansată de execuție, însă toate etapele legale au trebuit respectate.

„Infrastructura rutieră rămâne una dintre prioritățile Consiliului Județean Iași, pentru că dezvoltarea unui județ depinde în mod direct de drumuri mai sigure, mai accesibile și mai bine conectate. Ne-am fi dorit să fim deja într-o etapă mai avansată a lucrărilor, dar au existat sincope generate de contestațiile depuse în cadrul procedurii de achiziție, iar aceste etape legale au trebuit parcurse. Important este că am depășit acest moment și putem trece la etapa pe care o așteptau cu toții: execuția efectivă a lucrărilor”, a declarat Costel Alexe.

Un nou inel rutier pentru zona metropolitană

Centura Ușoară este gândită ca o alternativă la traficul care traversează municipiul Iași și va conecta mai eficient comunele din jurul orașului. Prin modernizarea drumurilor existente, autoritățile urmăresc reducerea timpilor de deplasare, creșterea siguranței rutiere și dezvoltarea economică a întregii zone metropolitane.

Pentru miile de șoferi care pierd zilnic zeci de minute în ambuteiajele din Iași, semnarea acestor contracte reprezintă primul pas concret către o infrastructură care ar putea redistribui fluxurile de trafic și diminua presiunea asupra principalelor artere urbane.

După depășirea blocajelor birocratice, următoarea etapă este deschiderea efectivă a șantierelor, iar dacă termenul contractual de 24 de luni va fi respectat, primele sectoare ale Centurii Ușoare ar putea fi finalizate în vara anului 2028.

Daniel BACIU