INCHIDE

Cinci minuni la Iași, de Crăciun!

Cinci minuni la Iași, de Crăciun!
Cinci minuni la Iași, de Crăciun!

Anul aceasta Moş Crăciun nu a venit doar cu daruri pentru copiii cuminţi, ci cu adevărate miracole pentru oameni aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte. Pentru cinci persoane Crăciunul a devenit ziua în care viaţa a început din nou. Un miracol posibil datorită unei familii din judeţul Bacău, care, în mijlocul unei dureri greu de imaginat, a găsit puterea de a spune dadonării de organe. Dintr-o pierdere imensă s-a născut speranţa, iar spiritul Crăciunului a prin viaţă în cel mai profund mod posibil.

Unul dintre cei care s-au bucurat de o nouă şansă la viaţă  este un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bacău, după ce medicii Clinicii de Chirurgie II din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” au realizat al şaisprezecelea transplant heptatic din cursul anului 2025. Din cauza stării de sănătate foarte grave, bărbatul în vârstă de 44 ani nu ar fi avut şansa să trăiască prea mult. Transplantul făcut chiar în prima zi de Crăciun nu doar i-a salvat viaţa, ci a fost o adevărată minune venită atunci când pacientul se aştepta mai puţin. „Totul s-a desfăşurat foarte repede. Spre prânz am început procedura. Aceasta a durat aproximativ cinci ore şi s-a desfăşurat cu bine. Beneficiarul suferea de o ciroză hepatică post virală B, în stadiu terminal. Au fost chemaţi trei bolnavi de pe lista de aşteptare, dar a fost ales pacientul din Bacău pentru că se afla în starea cea mai gravă. I-am făcut un cadou de Crăciun, a spus prof.univ.dr Cristian Lupaşcu, coordonatorului Centrului de Transplant Hepatic Iaşi.

Acesta este al şaisprezecelea transplant hepatic făcut în cursul anului 2025 de medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon”. „Este cel mai mare număr de transplanturi efectuat de când am început experienţa noastră, din septembrie 2016. Suntem mulţumiţi că munca noastră are rezultate bune, rata de supravieţuire este bună, a spus dr. Cristian Lupaşcu.

Tot de Crăciun, medicii Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” au efectuat două transplanturi de cornee. „O minune de Crăciun. Echipele de transplant au redat viața și vederea, a transmis prof.univ.dr Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.        

Şi la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” au fost făcute alte două transplanturi renale. „Pentru toţi Crăciunul este în şi despre familie. Nu întâmplător am sărbătorit şi acest Crăciun în Familie, mobilizându-ne exemplar, dar cu bucurie pentru un transplant efectuat chiar în ziua sfântă de Crăciun. Două vieţi salvate şi renăscute după dializă. Felicitări întregii echipe!”, a transmis prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr.C.I.Parhon” Iaşi. „A fost o zi deosebită de Crăciun, pentru echipele medicale care s-au deplasat pentru prelevare de la un donator în vârstă de 55 de ani. S-au prelevat ficatul, rinichii şi corneea. Magia Crăciunului a însemnat transplanturi pentru cinci bolnavi aflaţi pe listele de aşteptare. Post-operator, cu toţii sunt foarte bine. Este al nouăzecelea transplant din ţară din acest an, a spus dr Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.  Laura RADU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!