CJAS, somată să transmită ce medici și aparate lipsesc, unde sunt pacienți care așteaptă prea mult pentru o consultație!
* într-o ședință tensionată cu directorii caselor județene de asigurări, nou președinte CNAS, Horațiu Moldovan, le-a cerut socoteală și le-a transmis un mesaj clar: în mâinile lor e soarta a aproape 20 de milioane de asigurați, oameni care vor un lucru simplu – să ajungă la medic, să primească tratament și să nu fie plimbați de la un ghișeu la altul
Noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a ieșit la atac și a spus răspicat ce gândesc milioane de români, inclusiv ieșenii care stau la cozi interminabile: s-a ajuns prea departe cu risipa, hârțogăraia și deciziile făcute din birou, fără legătură cu realitatea. „Mai multă eficiență, mai puțină risipă, proceduri mai simple!”, a fost ordinul de zi. Pe scurt: mai puține dosare, mai multă grijă pentru pacient. Datele există, banii există, dar – spune șeful CNAS – sunt prost folosite. Serverele sunt pline, iar pacienții tot pe holuri stau.
Pentru ieșeni, vestea care contează cel mai mult este asta: se schimbă modul în care se fac contractele cu spitalele și clinicile. Adică nu se mai semnează „după ureche” sau sub presiune. Fiecare casă județeană trebuie să spună clar: ce medici lipsesc la Iași, ce aparate nu sunt, unde pacienții așteaptă luni de zile pentru o consultație.
Abia după această „hartă a nevoilor” se vor face contracte pe termen lung. Nu pe un an, nu din panică, ci pe cinci ani. Scopul? Să nu mai existe spitale sufocate și altele pline doar pe hârtie.
Un alt subiect fierbinte atins de Moldovan: haosul din decontări. Ce se aprobă la Iași, se respinge la alt județ. Sau invers. Aceeași boală, același tratament, dar noroc diferit, în funcție de județ. „Așa nu se mai poate!”, a transmis șeful CNAS. Regulile trebuie să fie aceleași peste tot. Fără interpretări, fără șefi locali care fac legea după bunul plac.
Discuția nu a fost doar despre cifre și contracte. A fost despre vieți. Moldovan le-a spus pe față directorilor că fiecare întârziere, fiecare hârtie inutilă poate costa un om șansa la tratament. Mesajul a fost dur, dar realist: modul în care funcționează CNAS poate face diferența între viață și moarte.
La final, șeful CNAS a reamintit ceva ce pacienții din Iași spun de ani de zile: CNAS trebuie să lucreze pentru asigurați, nu pentru sistem. Dacă aceste schimbări chiar vor fi aplicate, nu doar promise, atunci poate că spitalele nu vor mai fi un test de răbdare, iar asigurarea de sănătate nu va mai fi doar o hârtie fără valoare. Nicoleta ZANCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Arta care vorbește străzii
Aperitivul-minune pe care îl poți mânca fără să te îngrași
Îngrijiri medicale gratuite la domiciliu pentru pacienții imobilizați. Ce poți cere prin CAS și care sunt pașii
Talciocul s-a mutat pe net. Mașini ieftine, piese și dezmembrări, la un scroll distanță
Liceul din Valea Lupului a găsit un antidot pentru bullying
Diabetul intră în programul extins al Ministerului Sănătății. Cei peste 40.000 de pacienți din Iași așteaptă screeningul promis
Într-un laborator discret din Iași, oasele „vorbesc” mai tare decât ADN-ul
Trafic de droguri, la Iași: 3 kilograme de canabis și cocaină, confiscate
Mii de copii pierduți din cataloage, în Iași. Trei sferturi din abandon vine din rural
Ultimatum dat Guvernului pentru drepturile pensionarilor
Iașul rămâne fără bebeluși
Accident rutier grav, la Moțca
Şah, Campionatele Naţionale de seniori. Victorii şi remize pentru ,,reginele” de la CSM Iaşi 2020
Rugby, Campionatul European. Iaşul, gazdă bună pentru succesul „stejarilor”: România - Belgia 23-6
Handbalistele ieşene ,,atacă” a doua redută pentru promovare!
Copoul tremură! Poli Iași își joacă ultimele șanse de supraviețuire
Arta care vorbește străzii
Aperitivul-minune pe care îl poți mânca fără să te îngrași
WordPress Hosting în România pentru WooCommerce – infrastructura care susține performanța magazinelor online
Statistici detaliate despre piața de jocuri de noroc online la nivel mondial
Îngrijiri medicale gratuite la domiciliu pentru pacienții imobilizați. Ce poți cere prin CAS și care sunt pașii
Talciocul s-a mutat pe net. Mașini ieftine, piese și dezmembrări, la un scroll distanță
Liceul din Valea Lupului a găsit un antidot pentru bullying
Guvernul pregătește spargerea monopolului CNAS
Diabetul intră în programul extins al Ministerului Sănătății. Cei peste 40.000 de pacienți din Iași așteaptă screeningul promis
Într-un laborator discret din Iași, oasele „vorbesc” mai tare decât ADN-ul
Trafic de droguri, la Iași: 3 kilograme de canabis și cocaină, confiscate
Mii de copii pierduți din cataloage, în Iași. Trei sferturi din abandon vine din rural
Ultimatum dat Guvernului pentru drepturile pensionarilor
Iașul rămâne fără bebeluși
Iașul urcă în top la Fyziklani. Un elev de la Colegiul Național, locul 5 în Europa la cea mai mare competiție de fizică pe echipe
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Potop pe A7, după inaugurare!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
