Conducerea DSP şi cea a Spitalul „Sf. Maria”, decapitate de ministrul Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a venit sâmbătă, la Iaşi. După o vizită la Spitalul de Copii „Sf Maria”, Rogobete a anunţat că va decapita DSP şi Spitalul de Copii “Sf. Maria”. Oficialul a spus că încrederea oamenilor în sistemul medical a fost grav afectată de lipsa unei reacţii rapide şi de nerespectarea protocoalelor în cazul copiilor infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens. Ministrului nu i-au fost pe plac nici bâlbâielile şi bolmojelile ieşenilor din sănătate.
După vizita fulger prin Spitalul de Copii, ministrul Sănătăţii a subliniat că problema principală nu este doar germenele care a ucis şase din cei nouă copii internaţi la ATI, din corpul A al clădirii, ci întârzierea cu care au acţionat cei din spital, dar şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică. „Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacţie atât a directorului DSP, cât şi din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene de agent patogen s-a reacţionat mult prea târziu, la o distanţă de o săptămână. Aproape 10 zile, nu am identificat eu şi echipa mea, cum au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestor infecţii, motiv pentru care solicit schimbarea din funcţie a managerului unităţii sanitare, de către domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, iar eu voi demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea DSP Iaşi”, a anunţat ministrul Sănătăţii.
Ministrul a precizat că raportul complet privind situaţia de la Spitalul pentru copii din Iaşi va fi prezentat marţi seara sau, cel mai târziu, miercuri. El a anunţat că, funcţie de rezultatele care îi vor fi prezentate de Corpul de Control şi de Inspecţia Sanitară, va decide dacă va fi necesară sesizarea Parchetului General, pentru a deschide dosare penale pentru neglijenţă din partea personalului medical.
Vestea demiterii a luat-o prin surprindere pe managera interimară de la Spitalul „Sf.Maria”, dr Cătălina Ionescu. Aceasta a mărturisit că nu se aştepta la o decizie atât de dură din partea ministrului. „Este decizia ministrului, iar eu o respect”, a spus dr Cătălina Ionescu, managerul interimar al Spitalului “Sf. Maria”.
Medicul, cu o experienţă profesională de zeci de ani în medicina de urgenţă, a ţinut să sublinieze implicarea şi devotamentul personalului medical şi al infirmierelor. „Întreaga echipă medicală a Spitalului de Copii, în special cea din ATI, vorbim de medici, asistenți și infirmiere, cu toții sunt devotați activității pe care o desfășoară și-au făcut și își fac în continuare cu profesionalism meseria. Au arătat întotdeauna empatie, fapt demonstrat de reacțiile pacienților și aparținătorilor. Conducerea spitalului a avut întotdeauna în vedere sănătatea și siguranța pacienților noștri. Abaterile pe care poate le-am făcut, am încercat întotdeauna să le corectăm. În continuare vom avea grijă de pacienții noștri. Vom asigura acea calitate și siguranță pentru pacienții noștri”, a spus dr Cătălina Ionescu, managerul Spitalului de Copii.
Pentru a preveni astfel de situaţii precum cele de la Spitalul de Copii din Iaşi, ministrul Sănătăţii a anunţat înfiinţarea, de săptămâna viitoare, a unui program naţional "Acţiuni prioritare pentru reducerea infecţiilor asociate activităţii medicale", cu finanţare directă pentru spitale (dezinfectanţi, echipamente de protecţie, filtre HEPA etc.).
Rogobete vrea ca asistentele şi infirmierele care lucrează la ATI să urmeze cursuri obligatorii pentru privind prevenirea infecţiilor, fără de care acestea nu vor mai putea lucra în acest sector medical.
Laura RADU, Maria STANCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!