Copiii Iașului, chemați la „Dealul cu povești”
* Consiliul Județean pune 14.450 de lei pentru un festival care vrea să-i facă pe cei mici să lase telefoanele și să descopere magia cărților
O inițiativă dedicată copiilor și tinerilor din zona metropolitană Iași prinde contur: „Dealul cu povești - festival de literatură pentru copii” propune să transforme lectura dintr-o obligație școlară într-o experiență vie, interactivă și captivantă.
Proiectul, depus de Asociația Rediu lui Tătar, a ajuns pe masa Consiliului Județean Iași, care propune alocarea sumei de 14.450 de lei din bugetul județului pentru anul 2026 și încheierea unui acord de cooperare cu organizatorii.
Ținta este ambițioasă: peste 300 de copii și tineri, alături de părinți și profesori, sunt așteptați să participe la eveniment. Vin cititori din școli atât din mediul urban, cât și din mediul rural, iar festivalul se adresează întregii zone metropolitane Iași.
Organizatorii vor ca literatura să iasă din paginile manualelor și să devină o experiență pe care copiii să o trăiască.
Evenimentul urmărește să stimuleze interesul pentru lectură, să promoveze literatura de calitate și să dezvolte în rândul celor mici gândirea critică, creativitatea și capacitatea de înțelegere a textului.
Cartea, plăcere, nu corvoadă!
Mai mult, „Dealul cu povești” își propune să creeze o adevărată comunitate a cititorilor. Copiii, adolescenții, părinții și profesorii ar urma să aibă ocazia să se întâlnească, să discute și să descopere împreună bucuria lecturii.
Într-o perioadă în care timpul petrecut de copii în fața ecranelor este în continuă creștere, inițiativa vine cu o miză importantă: să transforme cartea într-o aventură și lectura într-o plăcere, nu într-o corvoadă.
Dacă proiectul va fi aprobat, județul Iași va intra în parteneriat cu Asociația Rediu lui Tătar pentru organizarea festivalului, contribuția financiară a administrației județene fiind de 14.450 de lei.
„Dealul cu povești” își propune, astfel, să planteze ceva mult mai important decât o simplă manifestare culturală: obiceiul de a citi. Iar pentru cei peste 300 de copii vizați, o carte ar putea deveni începutul unei povești care să dureze o viață. Carmen DEACONU