Copiii rămași în urmă. Aproximativ 5.000 de minori din Iași cresc fără părinți

* în județ, circa 5.000 de copii trăiesc în 2024 fără prezența fizică a unuia sau ambilor părinți, plecați la muncă în străinătate * lipsa sprijinului instituțional, presiunea asupra familiilor rămase acasă și efectele emoționale asupra minorilor transformă fenomenul într-o problemă socială majoră pentru comunitate

În județul Iași, fenomenul copiilor rămași acasă în timp ce părinții pleacă la muncă în străinătate rămâne la un nivel ridicat. Estimările indică aproximativ 5.000 de minori aflați în această situație, o cifră care arată că, în pofida discuțiilor publice și a intervențiilor punctuale, problema nu este în scădere. Copiii afectați se regăsesc atât în mediul rural, cât și în zonele urbane vulnerabile, unde absența unui adult stabil are consecințe vizibile asupra dezvoltării emoționale și educaționale.

Specialiștii din educație și asistență socială din Iași observă același tipar: copii care se maturizează forțat, dificultăți de concentrare, rezultate școlare fluctuante și semne tot mai evidente de instabilitate emoțională. Aceștia descriu un context în care elevii rămași în grija bunicilor sau a rudelor ajung să poarte responsabilități care depășesc vârsta lor, de la treburile gospodărești până la grija pentru frații mai mici. În absența unui sprijin psihologic constant, multe dintre probleme rămân nerezolvate și se acutizează pe măsură ce copilul avansează în anii de școală.

În același timp, relația cu părintele plecat se reduce aproape exclusiv la apeluri video și mesaje. Tehnologia asigură o formă de comunicare, dar nu poate înlocui interacțiunea reală. Mulți părinți din străinătate admit că trăiesc permanent cu sentimentul de vinovăție, în timp ce adulții rămași acasă gestionează singuri situații complexe, de la programul școlar la probleme medicale și crize emoționale ale copiilor. Pentru multe familii, aceasta a devenit o rutină, nu o excepție.

Copii mici, griji mari

La nivelul județului Iași, sistemul de consiliere psihologică este insuficient pentru a acoperi nevoile tuturor acestor copii. Un aspect adesea ignorat este dificultatea reacomodării atunci când părintele se întoarce în țară. După ani de absență, relația părinte–copil este adesea fragilă, iar apropierea nu se produce automat. Asistenții sociali atrag atenția că reintegrarea familială necesită sprijin suplimentar, însă în prezent nu există o strategie județeană clară pentru aceste situații.

Impactul fenomenului depășește sfera individuală. Afectează rezultatele școlare ale comunităților, crește riscul de abandon, pune presiune pe bunici și rude, iar sistemul școlar este nevoit să gestioneze situații pentru care nu are resurse adecvate. Deși remitențele părinților plecați reprezintă un sprijin economic important, costurile sociale sunt considerabile și vizibile la nivelul întregului județ.

Cu aproximativ 5.000 de copii afectați în 2024, Iașul se confruntă cu o problemă structurală care necesită intervenție instituțională clară și coordonată. În lipsa unei monitorizări reale, a unei rețele consistente de sprijin emoțional și educațional și a unor politici publice coerente, efectele acestui fenomen vor continua să se amplifice.

Fenomenul nu poate fi oprit complet, dar poate fi gestionat. Pentru aceasta, Iașul are nevoie de soluții aplicate și de implicarea tuturor actorilor locali — de la școli și servicii sociale, la autorități și organizații comunitare — astfel încât copiii rămași acasă să nu fie nevoiți să poarte singuri consecințele unei decizii economice luate de adulți.

Teona SOARE