De la ruină la obiect de muzeu: casa de bilete a Băii Turcești a fost restaurată

Ghișeul din lemn prin care, altădată, treceau toți cei care intrau la Baia Turcească din Iași a fost salvat din starea de colaps și readus la viață. Casa de bilete de epocă, restaurată în perioada august–noiembrie 2025 în cadrul Centrului Internațional de Artă Contemporană al Ateneului Național din Iași, va fi reașezată în sala de intrare a monumentului, ca obiect de muzeu și punct de întâlnire între vizitatorii de azi și lumea băii publice de altădată.

Una dintre piesele-cheie ale Băii Turcești din Iași a prins din nou viață: casa de bilete de epocă a fost restaurată și se pregătește să reintre în parcursul de vizitare al monumentului istoric din strada G.M. Cantacuzino nr. 16.

O piesă rară, martor al unei lumi dispărute

Baia Comunală – cunoscută astăzi drept Baia Turcească – este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, cod LMI IS-II-m-B-03769, și este unul dintre cele mai spectaculoase edificii orientale din România, construit în stil neomauritan la sfârșitul secolului al XIX-lea (1897–1898), după planurile arhitectului italian Iginio Vignali.

În contextul noii băi publice, gândite în acord cu nivelul de dezvoltare urbană a Iașului și cu dotările moderne ale epocii (apă rece, canalizare, abur), casa de bilete era elementul central al fluxului de intrare: în sala principală, fiecare vizitator își lăsa un document, primea cheia cu numărul cabinei de schimb, iar la ieșire returna cheia și își recupera actul.

Realizată din lemn, cu colonete, ferestre, acoperiș, ușă de acces și ghișeu de preluare–predare a cheilor, piesa se integra perfect în arhitectura clădirii, preluând limbajul decorativ cu influențe orientale specifice Băii Turcești. Printre foarte puținele piese de mobilier originale păstrate, casa de bilete a devenit, în timp, un reper discret, dar esențial, pentru înțelegerea modului în care funcționa baia publică.

De la funcțional la fragil: drumul spre degradare

Baia Turcească a funcționat ca baie cu aburi până în anul 1990. Ulterior, odată cu închiderea și abandonul clădirii, mediul umed, fluctuațiile de temperatură și lipsa de îngrijire și-au pus puternic amprenta asupra casei de bilete. Zonele inferioare ale suportului de lemn au fost degradate ireversibil de intemperii, elementele structurale și de decor s-au desprins sau s-au pierdut, iar pelicula de vopsea se lua la simpla atingere.

Situația s-a agravat în 2018, când, odată cu demararea procesului de conservare-restaurare a clădirii, piesa a fost scoasă din amplasamentul original și depozitată în condiții improprii, la exterior. Mai mult, factorul antropic – folosirea temporară a cabinei ca adăpost și utilizarea unor elemente din lemn drept combustibil – a dus la pierderi iremediabile.

Casa de bilete devine obiect de muzeu

Conștiente de valoarea unicat a obiectului, autoritățile locale și specialiștii implicați în proiectul de revitalizare a Băii Turcești au decis demararea unui proces de conservare-restaurare dedicat casei de bilete, cu obiectivul ca, la final, piesa să devină obiect de muzeu și să fie reașezată în locația sa inițială, în zona de intrare.

Lucrările de conservare-restaurare s-au derulat în perioada august – noiembrie 2025, în cadrul Centrului Internațional de Artă Contemporană al Ateneului Național din Iași, sub coordonarea restauratorului de lemn Erminio Mattei. Intervențiile au urmărit stabilizarea structurii din lemn, consolidarea zonelor afectate, reconstituirea elementelor decorative pierdute acolo unde a fost posibil, precum și protejarea suprafețelor pictate și a volumetriei originale, astfel încât piesa să își recapete demnitatea estetică fără a-i fi alterată patina timpului.

Casa de bilete, din nou „portar” al Băii Turcești

Revenirea casei de bilete în spațiul sălii de intrare are și o valoare simbolică: piesa reconstituie nu doar un decor, ci o întreagă coregrafie a vieții de altădată, în care baia publică era și loc de igienă, și spațiu social. Programată pentru un ciclu de aproximativ o oră, Baia Turcească putea primi până la 80 de persoane, organizate riguros între cabine de schimb, saune, săli de masaj, dușuri și spații de relaxare – iar casa de bilete era punctul de control al acestui flux.

Prin restaurarea și repunerea ei în circuit, vizitatorii de astăzi vor putea înțelege concret cum funcționa baia: vor vedea ghișeul unde se lăsa documentul, fereastra prin care se primea cheia, micile detalii decorative care făceau legătura subtilă dintre arhitectura neomauritană a edificiului și mobilierul interior. Din obiect degradat, uitat ani la rând, casa de bilete redevine „portarul” simbolic al Băii Turcești și martorul unei lumi apuse, deschis din nou spre cei care îi trec pragul.