Diaspora și nostalgia gustului autentic. Iașul devine capitala dorului culinar

* românii plecați peste granițe duc cu ei gustul copilăriei, iar Iașul — orașul cu memorie, tradiție și rafinament — devine în 2025 un punct de reîntoarcere prin mâncare * din Diaspora nu se întorc doar bani, ci și dorința de autentic * gustul devine noua limbă a identității românești

Când un român din diaspora fierbe sarmale la Torino sau coace cozonac la Birmingham, nu reface doar o rețetă. Reface o amintire. Mâncarea a devenit pentru milioane de români alfabetul apartenenței – o formă de rezistență emoțională într-o lume care uniformizează totul. În 2025, peste patru milioane de români trăiesc stabil în străinătate, potrivit Băncii Mondiale. Dacă includem diaspora largă, cifra urcă la 5,7 milioane, adică aproape o treime din populația activă a țării. Românii din diaspora trimit anual acasă peste 6,7 miliarde de euro, echivalentul a 2% din PIB. Dar mai prețios decât banii e dorul: cel ambalat în borcane cu zacuscă, scris pe foi îngălbenite de rețete, dus peste hotare ca o amprentă de neșters.

Zacusca, ambasador cultural

În 2025, 87,6% din exporturile județului Iași merg către Europa – exact acolo unde trăiește diaspora românească. Județul a exportat 94,5 milioane de euro în martie și 86,3 milioane în iunie, cu un deficit comercial de 71 de milioane de euro în primul trimestru. Nu sunt doar cifre seci. Sunt pulsul unei economii care cumpără gusturi străine, dar are șansa să vândă gust de identitate. Platforme precum „Gust de Iași” și rețelele de producători locali din regiunea Nord-Est transformă tradiția în economie creativă: borșuri, brânzeturi maturate, dulceață de trandafiri, plăcinte „poale-n brâu”. Produse care pot deveni ambasadori culturali ai Moldovei, dacă sunt spuse în limbajul lumii – povestea „acasă”.

Aeroportul Iași a depășit în iunie 2025 pragul de un milion de pasageri, cu o prognoză de 2,2 milioane până la finalul anului. Noile rute către Valencia, Copenhaga, Praga și Pescara nu aduc doar turiști, ci și comunități românești care revin periodic cu gustul copilăriei în bagaje. În sens invers, mii de români trimit colete alimentare din Italia, Spania și Marea Britanie, alimentând un circuit afectiv în care mâncarea e mai mult decât hrană: e identitate împachetată.

Deși Iașul contribuie cu doar 1,09% la totalul exporturilor României, potențialul de creștere este uriaș exact acolo unde cifrele nu pot măsura: în gustul autentic. În borcanul de zacuscă artizanală, în vinul produs în familie, în mirosul unei plăcinte care spune o poveste. Ceea ce lipsește în economie se poate reface prin cultură. Mâncarea poate deveni limbajul prin care Iașul își recuperează demnitatea creativă – prin exportul de identitate.

Dan DIMA