Doliu la UAIC Iași. A murit profesorul Constantin Dram, una dintre vocile importante ale literaturii comparate
Doliu în comunitatea academică ieșeană. Profesorul universitar doctor Constantin Dram, cadru didactic al Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a murit după o luptă cu o boală incurabilă. Dispariția sa lasă un gol important în lumea universitară și culturală ieșeană.
Constantin Dram s-a născut la 20 octombrie 1958, în Războieni, județul Neamț. A absolvit în 1982 Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura italiană, obținând nota 10 la examenul de licență.
A continuat studiile doctorale în filologie, iar în 2002 și-a susținut teza de doctorat, pe care a obținut distincția „cum laude”.
Parcursul său profesional a început în învățământul preuniversitar. Între 1982 și 1990 a fost profesor de literatură română la Liceul Industrial nr. 1 din Pașcani, unde a ocupat pentru o perioadă și funcția de director.
În 1990 a făcut pasul către lumea editorială, iar până în 1999 a lucrat la Editura Junimea. A ocupat, pe rând, funcțiile de redactor, redactor-șef și director.
Din 1997 și-a început activitatea didactică la Facultatea de Litere a UAIC. A devenit lector universitar în 1999, conferențiar în 2004, iar în 2009 a ajuns profesor universitar doctor la Catedra de Literatură Comparată.
Din 2016 a fost și conducător de doctorat.
Constantin Dram s-a remarcat prin activitatea sa în domeniul literaturii comparate, literaturii universale și poeticii prozei, fiind în același timp autor, cercetător și editor.
În 2020 a preluat conducerea Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, continuând să contribuie la viața culturală și academică a universității.
Recunoașterea carierei sale a venit și din partea comunității academice. În septembrie 2025, Senatul UAIC a aprobat acordarea titlului de Profesor Emeritus, una dintre cele mai importante distincții academice.
Prin dispariția profesorului Constantin Dram, Iașul pierde un profesor, cercetător, editor și formator de generații, după o carieră de peste trei decenii dedicată literaturii, universității și culturii.