Educația copiilor, terenul pe care se luptă părinții

* în Iași, educația nu mai este doar un drept și un parcurs firesc, ci o miză socială * în spatele lecțiilor și al caietelor stau presiuni, comparații și frici nerostite * părinții se luptă pentru viitorul copiilor lor nu cu gesturi spectaculoase, ci prin ore, bani, meditații costisitoare și oboseală * competiția se vede în catalog și se joacă acasă

În Iași, educația nu mai este doar programul de la școală și câteva caiete ordonate în ghiozdan. A devenit o cursă continuă, o competiție tăcută în care nu copiii sunt adversarii direcți, ci părinții. Se vede în întrebările aruncate aparent nevinovat: „La cine faceți meditații?”, „La ce liceu vreți să mergeți?”. Se vede în felul în care părinții privesc și compară, fără să recunoască.

Orașul are deja propria lui hartă nevăzută. Copou, Târgu Cucului, Centru – zone percepute ca „nucleul educației bune”, în care școlile par să funcționeze „din inerție”. Și apoi restul cartierelor, unde calitatea școlii „depinde” de învățătoare, de dirigintă, de lot, de noroc. Familiile se mută, uneori în ultimele luni înainte de înscriere, pentru a prinde „o adresă bună”. Nimeni nu spune explicit motivul. Dar toată lumea îl înțelege.

Aici începe competiția. Și se continuă în sistemul paralel al meditațiilor. În Iași, întrebarea nu este dacă se fac meditații, ci cu cine. O oră de Matematică pentru Evaluarea Națională costă între 80 și 120 de lei și la profesorii cu reputație și rezultate vizibile poate ajunge și la 150–200 de lei. La română se plătesște între 100–200 de lei, în funcție de renume. La fizică, informatică sau engleză, acolo unde cererea depășește oferta, tarifele ajung la 200–250 lei. Iar listele bune sunt închise cu luni înainte!

Frica de a nu rămâne copilul în urmă…

 Între timp, copiii lucrează. Mult. România este în primele locuri din lume la numărul de teme: aproximativ două ore pe zi. În anii de examen, cu tot cu meditații și recapitulare, se ajunge ușor la nouă, zece ore de efort intelectual pe zi. Program de adult. Uneori, fără timp pentru joacă, fără timp pentru somn adevărat, fără timp pentru simpla stare de copilărie. Și totuși, nimeni nu poate opri mecanismul. Pentru că miza este liceul. Iar în Iași, liceele nu sunt doar școli. Sunt simboluri -- Colegiul Național, „Racoviță”, „Negruzzi”, „Alecsandri”, Informatică. Acolo nu ajungi doar cu cunoștințe. Ajungi cu ani de structură, disciplină, investiție. Ajungi cu resursele vizibile și invizibile ale familiei.

Iar aici se joacă adevărata diferență. Nu în bani, ci în ceea ce nu se vede: timpul părintelui seara, răbdarea, liniștea în casă, rutina, accesul la informație, capacitatea de a nu ridica vocea când copilul e obosit. Două familii cu același salariu pot obține rezultate complet diferite. Una reușește să ofere copilului aer și ritm. Alta trăiește în tensiune permanentă, în presiunea de a nu greși, în frica de a nu rata. Pentru că despre asta este vorba, de fapt: frică. Nu ambiție. Nu mândrie. Frica de a nu lăsa copilul în urmă. Frica de a fi părinte „neatent”. Frica de a nu-i oferi șansa la un drum mai bun. O frică veche și greu de spus cu voce tare. „A devenit insuportabil, trăim într-o tensiune și o goană permanentă. După școală vine meditațiile fără de care niciun copil nu intră la o școală bună. Iar dacă a ratat examenul, suferim cu toții. Dacă ați ști cum se uită colegii de birou la cei ai căror copii nu au intrat acolo unde voiau…”, a spus Adina Coman, mama unui adolescent din clasa a XI-a.

Aceasta este competiția tăcută. Nu se poartă public, nu are trofee vizibile, nu are arbitri. Are doar consecințe: copii obosiți, părinți epuizați, profesori presați, familii care funcționează într-un ritm care nu mai aparține nimănui, ci doar sistemului.

Maura ANGHEL