INCHIDE

Elevii Colegiului „Vasile Lupu”, experiență Erasmus VET în școli și grădinițe din nordul Franței

Elevii Colegiului „Vasile Lupu”, experiență Erasmus VET în școli și grădinițe din nordul Franței

Implementarea acreditării Erasmus VET la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” pentru anul școlar 2025–2026 se derulează în ritm susținut, oferind elevilor șansa de a-și exersa competențele profesionale în contexte educaționale europene reale. În perioada 17–28 noiembrie, un grup de 14 elevi, coordonați de profesor Irina Cosovanu și profesor Roxana Gavrilaș, a participat la un stagiu de practică de două săptămâni în unități de învățământ preșcolar și primar din nordul Franței, în regiunea Hauts-de-France, localitatea Bavay.

Pe durata mobilității, elevii au avut oportunitatea de a observa direct modul de organizare și desfășurare a activităților educaționale în școlile și grădinițele franceze. Practica s-a desfășurat în instituții cu profil și contexte diferite, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, oferind o imagine complexă asupra sistemului educațional din Franța. Printre școlile partenere s-au numărat: École Primaire et Maternelle Notre-Dame de l'Assomption, École Primaire de Bellignies, École de l’Atrium, École de Mecquignes, École Primaire Aimé Dewitte, École Primaire Jacques Prévert, École primaire Les Petits Sabots, École Maternelle des Allées și École Élémentaire du Centre.

Un aspect deosebit de interesant pentru elevii stagiari a fost observarea învățământului simultan, practicat în unele școli din mediul rural, acolo unde un singur cadru didactic lucrează, în același timp, cu elevi de vârste și niveluri școlare diferite. Această experiență a oferit viitorilor profesori un exemplu concret de organizare eficientă a clasei și de diferențiere a activităților, astfel încât fiecare copil să fie implicat și sprijinit în funcție de propriul ritm de învățare.

De asemenea, elevii au putut analiza îndeaproape modul în care este realizată evaluarea în școlile franceze. Accentul se pune pe dezvoltarea competențelor și mai puțin pe testările tradiționale, evaluarea având un caracter continuu. Observarea progresului copiilor, adaptarea permanentă a activităților și feedbackul individualizat au reprezentat repere importante pentru participanți, care au descoperit abordări moderne, centrate pe elev și pe nevoile sale reale.

Tutorii de stagiu din școlile gazdă au apreciat în mod special activitatea elevilor ieșeni, remarcând spiritul lor de observație, implicarea constantă, precum și nivelul bun al cunoștințelor și deprinderilor dobândite în formarea inițială. Capacitatea de a organiza activități educative, modul de relaționare cu copiii și interesul pentru înțelegerea contextului școlii franceze au fost evidențiate în mod repetat.

Conducerea Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” subliniază că această mobilitate Erasmus VET confirmă importanța formării în contexte internaționale, oferind elevilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele profesionale, interculturale și lingvistice. Stagiul din Franța reprezintă un pas important în pregătirea viitorilor învățători și educatori pentru o carieră didactică adaptată standardelor și cerințelor actuale ale educației europene, contribuind, în același timp, la consolidarea prestigiului școlii pe plan internațional. Maura ANGHEL

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!