FILIT -- Laureați Pulitzer și scriitori de pe frontul Ucrainei vin la Iași
* între 22 și 26 octombrie, Iașul devine centrul literaturii europene. La cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) vor fi prezenți scriitori de talie mondială – Junot Díaz, laureat al Premiului Pulitzer, Tracy Chevalier, autoarea bestsellerului Fata cu cercel de perlă, Michel Bussi, Eugène, precum și scriitori ucraineni care scriu sub asediul războiului * în peste 170 de evenimente, Iașul va pulsa prin lecturi, dialoguri, expoziții și întâlniri profesionale, confirmându-și titlul de capitală culturală a Estului european
Prin FILIT, Iașul respiră în fiecare an literatură. Din 22 până în 26 octombrie 2025, orașul se transformă într-un veritabil organism viu, în care cuvintele se rostesc, se cântă și se trăiesc. Scriitori, traducători, editori, critici, jurnaliști culturali și mii de cititori vin din toată lumea să umple străzile, muzeele, cafenelele și școlile Iașului cu dialog și sens. Ajuns la a XIII-a ediție, FILIT este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri literare din Europa. La doar un an de la debut, cotidianul spaniol El País îl numea „cel mai important festival literar din Europa de Est”, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung scria că „un eveniment de asemenea anvergură și croială europeană nu a mai existat vreodată în România”. Ceea ce era, în 2013, o inițiativă vizionară a scriitorilor Dan Lungu, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici, a devenit o instituție culturală de prim rang, susținută de mii de voluntari și de întreaga comunitate locală.
Serile FILIT – întâlnirile care scriu istorie
În fiecare seară, scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” devine altarul dialogului viu dintre scriitori și public.
Miercuri, deschiderea oficială îi aduce la Iași pe scriitorii ucraineni Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa, într-un eveniment emoționant intitulat Scriitori ucraineni în război. În cadrul acestei seri va fi lansat volumul colectiv Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război, tradus de Mihai Hafia Traista și publicat de Editura MNLR Iași.
Joi, publicul îl va întâlni pe Junot Díaz, laureat al Premiului Pulitzer, cunoscut pentru romanul The Brief Wondrous Life of Oscar Wao. Dialogul, susținut în limba engleză și tradus simultan, va fi moderat de Marius Chivu și Cătălin Sava.
Vineri, Aula Magna „Mihai Eminescu” găzduiește o seară cu romancierul francez Michel Bussi, autorul bestsellerelor Maman a tort și Nymphéas noirs, într-un dialog moderat de Marius Constantinescu.
Sâmbătă, publicul o va întâlni pe Tracy Chevalier, una dintre cele mai citite autoare britanice ale ultimelor decenii, într-o conversație despre artă, tăcere și frumusețea detaliului.
Duminică, gala de închidere va aduce Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere din limba română în 2024, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului și o întâlnire-eveniment cu regizorul Cristian Mungiu, prezentată de Cătălin Striblea.
Un oraș întreg devine scenă
Pe parcursul celor cinci zile, Iașul va găzdui peste 170 de evenimente, desfășurate în licee, universități, muzee, librării, cafenele și spații culturale alternative.
Proiectul „Scriitori printre liceeni” aduce literatura direct în sălile de clasă: elevii de la „Garabet Ibrăileanu”, „Varlaam Mitropolitul”, „Emil Racoviță”, „Mihai Eminescu”, „Costache Negruzzi” sau „Vasile Alecsandri” vor dialoga cu autori precum Cătălin Pavel, Radu Vancu, Marian Coman, Florin Bican, Veronica D. Niculescu, Ruxandra Cesereanu, Tudor Ganea sau Cristian Fulaș.
În paralel, studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” îi vor întâlni pe Corin Braga, Andrei Gorzo, Lorina Bălteanu, Ligia Ruscu sau Alex Ciorogar în cadrul seriei Scriitori printre studenți.
Muzeele din Iași devin locuri de întâlnire între artă și literatură. La Casa Muzeelor se deschid două expoziții remarcabile: Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei și Sub pielea florilor, semnată de artistele Aurelia Chiru și Iulia Hălăucescu, curatoriată de Petra Carina Stadoleanu.
La Casa Junimii, expoziția Emoții de Ioniță Benea readuce delicatețea culorii în dialog cu poezia.
Copiii își vor descoperi poveștile la Casa copilăriei, în ateliere conduse de Iulian Tănase, Florin Bican și Ciprian Mitoceanu, iar adolescenții vor trăi propria aventură la Casa Young Adult din Palas Campus: dezbateri despre literatură și identitate, instalația interactivă Cufărul amintirilor. Adolescența în comunism, ateliere manga, spectacole de dans K-pop și performance-uri multimedia.
Nu lipsesc „Întâlnirile Alecart”, o serie de evenimente dedicate dialogului dintre scriitori și liceeni, desfășurate la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, unde, printre invitați, se numără Nick Bradley, Nikola Scott, Carlo Vecce, George Cornilă, Ana-Maria Lucescu, Robert Șerban și Dan Coman.
Literatura ca rezistență și dialog
FILIT nu este doar o celebrare a cărții, ci și un spațiu de reflecție asupra timpului prezent. Întâlnirile profesionale ale traducătorilor – din Marea Britanie, Italia, Franța, Germania, Polonia, Norvegia, Serbia sau Ucraina – explorează „rolurile multiple” ale traducătorului contemporan. În cadrul dezbaterii A.I. sau A. nu I., autori precum Cristina Drăghici, Cătălin Pavel și Marian Coman vor discuta impactul inteligenței artificiale asupra procesului de creație literară.
Proiectul TANDEM – Author with Translator / Translator with Author, organizat de New Europe College, aduce la Iași autori și traducători din România, Bulgaria, Georgia și Ucraina, într-un parteneriat cultural european.
FILIT s-a născut din dorința de a reda demnitatea vieții culturale românești și a crescut prin implicarea oamenilor. Peste 300 de voluntari, zeci de profesori, elevi și coordonatori locali dau sens acestei ediții.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!