FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr,
FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr, un altul e propus la națională

Politehnica Iași a organizat astăzi o conferință de presă la care au participat antrenorul principal al echipei, Tibor Selymes, și fotbalistul Ștefan Opriș.
Principalul subiect abordat a fost meciul de sâmbătă, din deplasare, contra CSC Șelimbăr, ultimul oficial din acest an, care va avea loc la Cisnădie.
Cum poate fi salvat sezonul?
„Ne așteaptă un meci greu, pentru că e un teren foarte greu, foarte scurt, îngust, nu prea bun ca suprafață. Va fi greu, pentru că suntem obligați să venim acasă cu cele trei puncte. Cu trei puncte la Șelimbăr, putem salva cât de cât sezonul ăsta. Pentru mine, cel mai important lucru e să câștigăm. Astfel, totul o să fie bine în vacanță, după ce financiar suntem OK, s-au rezolvat problemele. Au meritat acest lucru, au muncit, cred că ne va ajuta că vor intra banii azi, mâine, putem merge acolo bine dispuși, pregătiți pentru luptă, pentru joc. Așa că nu avem altceva de făcut decât să mergem și să ne luptăm pentru cele trei puncte. Nu știu dacă pornim cu prima șansă, dar avem o șansă foarte mare să ne apropiem de play-off” a spus tehnicianul, care a adăugat: „În ultimele trei meciuri de când sunt la echipă am jucat destul de bine. Rezultatele puteau fi mai bune. La Sepsi nu aveam voie să pierdem, iar acasă cu Corvinul dacă dădeam gol în prima repriză închideam jocul, pentru că am demonstrat că putem să nu luăm gol. Dacă vom intra pe vârfuri sâmbătă, vom pierde. Trebuie să câștigăm duelurile, să alergăm, să muncim, trebuie să demonstrăm că Poli Iași trebuie să fie acolo, la play-off. Până acum am marcat doar trei goluri în deplasare, trebuie să marcăm, avem problema asta. Ajungem în fața porții, trebuie să fim mai concentrați acolo”.
Inglada a aruncat prosopul
Selymes a mai precizat că ritmul de pregătire al săptămânii nu a fost foarte afectat, în ciuda problemelor financiar, și nu a vrut să se refere la continuarea activității ca antrenor principal din 2026: „Eu sunt la Academie, nu mă gândesc decât la meciul ăsta, despre viitor avem timp să discutăm apoi. Despre antrenor, despre lot”.
Antrenorul a explicat și căderea din repriza a doua a meciului cu Corvinul: „Dacă nu iei salariul patru luni, pici mental. Dacă mergi acasă și în fiecare zi doamna te ceartă de ce nu vii cu banii acasă, nu e ușor. Poate fi o problemă fizică, pentru că o parte a lotului a venit după pregătirea de vară, dar poate să fie și mental”.
Șeful băncii tehnice a anunțat că Inglada nu va merge la Șelimbăr: „A anunțat că până nu are banii în cont nu se mai antrenează și nu va face deplasarea. Îmi pare rău pentru el, pentru alegerea lui. A fost un jucător care ne-a ajutat mult în aceste trei meciuri. E un jucător bun, care a ajutat echipa, îmi doresc să rămână la echipă”.
Opriș, propus la națională
Tibor Selymes a mai spus că în ultimele trei etape Opriș a fost cel mai bun jucător al echipei și cel mai bun under din Liga a II-a, mirându-se de ce nu e chemat la echipa națională: „Pentru mine, e un semn de întrebare. De ce lipsește cel mai bun under din Liga a II-a și nu e la echipa națională? Nu e la nici under 18, chiar și la under 21 poate să fie fără probleme. Are potențial de a juca și la under 21. Nu contează că nu e al Politehnicii (n.r. – aparține de U Cluj). Avem un copil bun spre foarte bun, merită să fie la loturi, trebuie să fie la loturi”.
Opriș s-a referit la meci și viitorul lui: „Ne așteaptă un meci foarte greu, în care trebuie să dăm tot să luăm cele trei puncte. Ne așteaptă un teren greu, un adversar care ne va pune probleme, pentru că joacă acasă, e obișnuit cu terenul. Mergem foarte montați să venim înapoi cu trei puncte, nu trebuie să intrăm pe vârfuri. Pentru mine, perioada la Poli e foarte bună, am evoluat, am crescut. Nu vreau să mă opresc aici, vreau să ajung cât mai sus posibil. Mă gândesc la echipa națională, îmi aștept șansa. Când va veni, voi arăta că merit să fiu acolo. Cu cei de la U Cluj am vorbit o singură dată, dacă voi promova cu Poli, pentru că de asta am venit, voi lua în calcul să continui aici”.
Partida CSC Șelimbăr – Politehnica Iași, din etapa a XVIII-a a Ligii a II-a de fotbal, va începe la ora 11:00.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
A înghețat Bahluiul – Cât de frig a fost azi-noapte la Iași
S-a vândut încă o clădire istorică din centrul Iașului, de pe strada Lăpușneanu. Cumpărătorul, fost partener de afaceri cu fiul primarului Miroslavei
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Premieră la Iași -- conferință regională pentru protecția animalelor
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
SuperLiga, live blog etapa 22. Rapid – Metaloglobus 1-0. Debut cu dreptul pentru giuleșteni în acest an. Cum arată clasamentul după ce echipa lui Gâlcă a urcat pe primul loc
Australian Open 2026. Emma Răducanu face scandal! Ce le-a reproșat organizatorilor
Dorinel Munteanu, după ce FC Hermannstadt a fost egalată pe final de Farul Constanța: „Meritam cele trei puncte”. Mesajul antrenorului pentru șefii clubului
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
În ce situații poate Poliția să intre în casele românilor fără acord
Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță în cursele de ridesharing
Mihai Stoica, șocat de ce a trăit în tribune la FC Argeș – FCSB 1-0: „Un copil m-a înjurat de la jumătate de metru! Jandarmul se uita”
Becali a luat decizia în ceea ce îl privește pe Denis Alibec: „Să văd dacă renunț definitiv sau mă mai gândesc”
Constructorul român de autoturisme Dacia a câștigat celebrul Raliu Dakar!
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit și la Botoșani. Cu o zi în urmă, a avut parte de aceeași primire la Iași
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
BANCUL ZILEI-Chelnerul: – Ce să vă aduc la desert?
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Rețeta Alba ca Zăpada: desertul clasic preferat de copii și adulți
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Iașul va avea cea mai scumpă autostradă din Europa. Ultimii 15 kilometri ai A8 ajung la 60 de milioane de euro pe kilometru!
Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”
Comunicat de presă – Finalizare proiect „Sistemul agroecologic tradițional de cunoștințe și practici de cultivare a legumelor autohtone în zona Târgu Frumos: Un atlas digital interactiv pentru generațiile viitoare”
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Decizie CNSC pe Autostrada A8: constructor româno-bulgar pentru tronsonul Moțca–Târgu Frumos
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
Primăria a semnat un contract cu o asociație de vânători pentru a captura animalele sălbatice din cartierele Iașului
Moldova
