FOTO -- Ghiozdănelele care duc lumea mai departe

Sunt drumuri care nu apar pe hărțile turistice. Drumuri de țară, acoperite de praf și tăcere, pe care rar calcă pași străini. Acolo, în sate uitate de lume, copiii cresc cu dorințe simple: să aibă o carte, un creion, un ghiozdan în care să-și adune visele.

Într-o dimineață de septembrie, oameni cu suflet mare au pornit spre aceste locuri. Nu pentru aplauze, nu pentru fotografii, ci pentru a duce bucuria unui început: ghiozdane cochete, pline cu rechizite, pentru prichindeii care pășesc pentru prima dată în școală.

Frenciugi – bucuria izbucnește în curtea școlii

Prima oprire a fost la Frenciugi. În curtea școlii, aproape 90 de copii din ciclul primar așteptau emoționați. Pantaloni scurți, fustițe cu volănașe, zâmbete stinghere. Când au primit ghiozdănelele, obrajii li s-au aprins ca pepenii roșii tăiați pe mesele din curte.

„E primul meu ghiozdan adevărat”, spune un băiețel, ridicându-și comoara mai mare decât spatele. O fetiță îi completează glasul cu o promisiune firavă: „Am primit și acuarele. O să pictez flori pentru doamna…”.

Alături de ei, micuții de la Școala Drăgășeni au intrat în scenă ca la o sărbătoare. Au scos scaunele din bibliotecă, le-au aliniat cu grijă, și-au netezit fustițele, au verificat dungile pantalonilor. Privirile li s-au lipit de pepenele roșu care aștepta să stingă setea unei dimineți fierbinți.

„Ghiozdanul meu are buzunare multe. O să le umplu cu secrete!”, șoptește un copil, chicotind. „Vestea darului s-a dus în tot satul, toți au apreciat”, a spus prof. înv. Maria Iosub, directoarea școlii. „Am donat un ghiozdănel cu gâdul la mama mea, care era din Freciugi”, a spus o ieșeancă privind spre ghiozdănelul cochet care, prin emisarii de suflet, a ajuns la destinație.

Ipatele – în satul Bâcu, zi de sărbătoare

Drumul a continuat spre satul Bâcu, la Ipatele. Copiii, gătiți ca de duminică, știau că musafirii le aduc mai mult decât un dar: le aduc curaj.

„Am visat la ghiozdanul meu roz”, mărturisește o fetiță, strângând la piept panglica din păr. În ochii ei, darul era o punte către un viitor în care școala devine prietenă.

Tăutești – satul uitat de hărți

Ultima oprire: Tăutești, un colț pierdut lângă Iași, unde școala s-a închis acum un an. Câțiva copii mai străbat dealurile, zi de zi, spre Horlești. „Au rămas puțini, dar au părinți buni. Singurul lor păcat e că nu au de lucru…”, spune învățătorul Daniel Lozbă, care ține aprinsă flacăra învățăturii de peste 30 de ani. Privirea lui se pierde în dealurile din jur, acolo unde vilele trufașe urcă încet, cucerind câmpurile. „O să vină și vremuri bune. Pământul o să valoreze sute de euro metrul pătrat. Dar nu pentru oamenii de aici… Ei își vând acum bucățile ca să trăiască de azi pe mâine. Se roagă doar ca pruncii lor, cei care au primit astăzi ghiozdănele, să aibă o viață mai dreaptă”.

Într-o singură zi, peste 120 de copii din trei sate au primit nu doar un ghiozdan, ci și o șansă. Șansa de a începe școala cu fruntea sus, cu creioane ascuțite și caiete albe în care să scrie primele lor povești.

Iar cei care au făcut drumul au primit, la rândul lor, un dar mai mare decât toate: zâmbetele copiilor și certitudinea că uneori, într-un ghiozdan mic, încape întreaga lume.

 Maura ANGHEL