FOTO -- Orașul care se umple de noroi la fiecare ploaie. Testul iernii pe care Iașul îl pică anual

* când plouă sau când zăpada se topește, Iașul intră într-o rutină pe care o cunoaște prea bine: noroi pe carosabil, trotuare murdărite, bălți la treceri și senzația că „provizoratul” a devenit permanent * de la Eternitate până în jurul Teatrul Luceafărul și al Judecătoria Iași, de la Bularga și Dacia până la Podu de Fier, orașul pare că nu reușește să-și țină străzile curate nici măcar în zonele cu trafic intens

Iașul nu are nevoie de un raport ca să afle unde se rupe filmul. Ajung câteva ore de ploaie ori o ninsoare urmată de dezgheț, și orașul își schimbă imediat fața: roțile cară mâl, bordurile se îngroapă în mizerie, iar la treceri, oamenii fac slalom printre bălți. Nu mai e doar disconfort. E o normalitate care se repetă anual, cu aceeași ușurință cu care se repetă promisiunile că „se rezolvă”.

Pe Eternitate, spun locuitorii, noroiul pare mereu la datorie. Când se lucrează, când s-a lucrat și a rămas „provizoriu”, când marginea carosabilului e lăsată moale, totul ajunge, la prima ploaie, material de împrăștiat. Iar ironia începe să doară când aceeași poveste o găsești și în jurul Teatrul Luceafărul sau al Judecătoria Iași: nu e periferie, nu e capăt de oraș, ci zonă de vitrină urbană, unde ar trebui să existe măcar reflexul de a curăța rapid și de a ține lucrările sub control.

În Bularga și Dacia, senzația e alta, dar la fel de grea: „suntem uitați”. Acolo, fiecare ploaie nu doar murdărește, ci adâncește problemele. Bălțile rămân, gropile se lărgesc, iar noroiul se mută de pe margini pe carosabil, apoi pe trotuare, apoi în case, pe tălpi. Nu e nevoie de comparații sofisticate ca să înțelegi de ce oamenii își pierd răbdarea. Dacă un cartier arată la fiecare dezgheț ca după o lucrare neterminată, începi să simți că „așa e Iașul” nu mai e o explicație, ci o resemnare.

Străzi calificate drept „dezastre”

Un punct pomenit tot mai des de șoferi, pentru că e tranzitat și vizibil, este intersecția din Podu de Fier cu strada C. A. Rosetti. „Are noroc că e pe harta Iașului, altfel ar părea un drum comunal”, spune, amar, un om care face zilnic ruta prin zonă. Când se umezește, locul își pierde orice pretenție de arteră importantă: denivelări, apă amestecată cu nisip și pământ, o senzație constantă că mergi printr-o improvizație. În aceeași categorie intră și porțiuni din zona Sărăriei, unde unele străzi „se califică la dezastru” în zilele umede nu printr-o singură groapă, ci prin suma lucrurilor lăsate pe jumătate: peticeli care cedează, scurgeri care nu mai fac față, margini care se sfărâmă și se transformă, la primul val de apă, în noroi.

Costul acestei rutine nu se vede doar în nervi, ci și în bani mici, repetați. Iarna, mulți șoferi ajung să spele mașina de două-trei ori pe săptămână doar ca să nu arate „ca scoasă din șantier”. La tarife uzuale de spălătorie, asta poate însemna câteva sute de lei pe lună pentru un singur obiectiv: să nu fii judecat după cât noroi ai pe portiere. Pui peste asta uzura, loviturile în gropi, timpul pierdut în devieri și ambuteiaje, și înțelegi de ce oamenii simt că plătesc de două ori: o dată prin taxe, o dată prin întreținerea pe care orașul nu reușește să și-o facă singur.

„M-am săturat să spăl mașina la două zile. Dacă ies cu ea murdară, pierd și bruma de clienți care mai aleg taxiul. Bolt are mașini noi, curate, oamenii se uită. Eu plătesc spălătorie, plătesc reparații și mai stau și în cozi prin noroi. Pe ploaie, Iașul îți mănâncă din câștig”, spune un taximetrist care lucrează de dimineață până seara și știe orașul pe de rost. Un alt șofer, cu mașină personală, rezumă situația fără menajamente: „Nu mai sunt gropi, sunt mocirle. Intri într-o baltă și nu știi dacă e apă sau crater. Te ferești, ajungi în altă parte și iar. Și cel mai tare e că nu se întâmplă doar la margine — sunt locuri centrale unde arată ca după bombardament când se topește zăpada”.

În fond, ploaia nu „strică” Iașul. Ploaia îl verifică. Scoate la suprafață disciplina urbană, felul în care sunt ținute șantierele, cât de repede se curăță după intervenții, cât de bine sunt protejate marginile de carosabil și cât de mult contează, în practică, întreținerea de zi cu zi. Iar când noroiul ajunge și rămâne inclusiv în centru, problema nu mai e despre vreme. E despre un oraș cu pretenții, dar care încă nu reușește să treacă, an de an, testul iernii.

Dan DIMA