FOTO -- Primul final important pentru cei 24 de cercetași ai Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza”-- Cine sunt eu și ce voi deveni?

Într-o dimineață cu parfum de tei și emoții nespuse, s-a închis prima ușă importantă din viața celor 24 de copii-cercetași care au scris, fără să știe, un capitol de istorie în micul, dar vibrantul univers al Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Seria a 16-a a încheiat ciclul primar nu doar cu diplome și lacrimi, ci cu o carte – la propriu – și cu o întrebare care nu are nici sfârșit, nici răspuns definitiv: „Cine sunt eu și ce voi deveni?”. Dar poate tocmai aceasta e bucuria: să înveți că întrebările pot fi mai importante decât răspunsurile.

„Școala Junior”, începutul unei aventuri

Pentru cei care privesc de pe margine, școala primară e doar un început. Pentru acești 24 de copii, însă, a fost o călătorie inițiatică, purtată în uniformă de cercetaș, cu drapele desenate în cretă, zâmbete adunate cu lipici de copilărie și ranițe pline de primele victorii.

În 2010, Școala Junior înmugurea în curtea visurilor mari, ca un proiect curajos născut din iubire pentru educație adevărată, lansând prima promoție. Astăzi, unii dintre cei care au stat în băncile acestui vis au lăsat în urmă prima lor carte personală, un manuscris al vârstei de 10-11 ani, scris cu sinceritate, cu umor, cu o candoare care nu se mai poate copia niciodată.

„Doamna” care a deschis cartea

La cea de-a 16-a generație, capitolul I este semnat de prof. înv. primar Iuliana Penu, omul care le-a ținut condeiul atunci când mâinile tremurau și le-a luminat fila când frica de greșeală părea mai mare decât curajul de a începe. Fiecare literă, fiecare exercițiu, fiecare zi de școală a fost o scânteie pe care a știut cum să o păstreze aprinsă. Până când a devenit flacără.

La final, au vorbit despre succes, dar nu în cifre și premii – ci în momente în care au simțit că pot. Despre prietenie, dar nu în poze de grup, ci în gesturi mărunte, cum ar fi o mână întinsă la un test sau un „Hai că poți!” șoptit în recreație. Și, cel mai profund, despre cine sunt. Și vor să fie!

A fi, nu a părea

La 11 ani, nu știi exact cine ești. Dar simți. Și ei simt cu o limpezime pe care adulții o pierd adesea printre agende și planuri de carieră. Întrebarea „Cine sunt eu și ce voi deveni?” nu le-a fost dată ca temă. Le-a crescut în suflet de-a lungul celor cinci ani, cu fiecare zi în care și-au spus poveștile, și-au învins fricile, au fost ascultați, iubiți, încurajați.

Au pus pe hârtie tot ce au înțeles: că nu e nevoie să știi de pe acum ce vei deveni, ci să începi să fii. Să fii sincer, curios, atent. Să fii prieten. Să fii tu. Chiar dacă încă nu știi ce înseamnă asta. Și să dansezi, să îți simți trupul dimpreună cu emoțiile.

Absolvenți cu semn de cercetaș

Ei nu au purtat robe, ci au avut în piept însemnul cercetașului. Nu au citat din mari filosofi, ci au povestit despre ce au învățat din excursii, când au uitat versurile pe scenă sau când și-au ajutat un coleg. Ei știu deja că finalurile pot fi frumoase dacă sunt pline de sens. Această carte a absolventului nu e un simplu suvenir. Este dovada unei educații care a pus accentul pe a fi, nu pe a părea. Pe întrebări, nu doar pe răspunsuri corecte. Pe comunitate, nu pe competiție. „Cercetașii" îndrumați prof. înv. Iuliana Penu au făcut parte din centre de excelență și au obținut 40 de premii la concursuri județene.  

Finalul care începe totul

Finalul ciclului primar nu e o încheiere. Este primul final important, acela în care copilul înțelege că a crescut. Că a schimbat ceva în lume, chiar dacă lumea era doar sala B3, curtea cu tei sau banca de la geam. Este începutul conștientizării de sine și, poate, primul moment în care un copil își privește viața ca pe un fir narativ.

Iar dacă viața e o carte, atunci cei 24 de cercetași au învățat să scrie de la primul cuvânt: cu bucurie, curaj și adevăr.

Iar noi, cei care i-am privit, nu putem decât să le spunem: mergeți mai departe. Întrebați-vă. Scrieți. Trăiți.

Pentru că primul final important e, de fapt, începutul în care toate celelalte rânduri de poveste devin posibile.

Maura ANGHEL