INCHIDE

Iași, orașul „paznicilor de mediu”. Joburi noi, salarii de mii de euro

Iași, orașul „paznicilor de mediu”. Joburi noi, salarii de mii de euro

* între 1.200 și 1.700 de euro net pe lună pentru un specialist în sustenabilitate, până la circa 3.500 de euro pentru un manager ESG și peste 900 de joburi etichetate „mediu / protecția mediului” în Iași * noua piață a „paznicilor de mediu” se vede mai clar în cifre decât în poze cu panouri solare

În spatele ușilor de sticlă din clădirile de birouri ale Iașului, între Excel, directive europene și ședințe cu boardul, s-a născut un nou tip de meserie: auditor de mediu, specialist ESG, consultant de raportare. Sunt „paznicii de mediu” ai companiilor, deși rareori îi vezi în cizme de cauciuc pe teren. Rolul lor apare direct din legislație: Directiva europeană CSRD, transpusă în România prin Ordinul 85/2024, obligă entitățile mari și, treptat, firmele medii să raporteze anual impactul lor asupra mediului, oamenilor și modului în care sunt conduse, conform unor standarde europene stricte.

Practic, companiile listate, entitățile de interes public, grupurile cu sute de angajați și, în timp, tot mai multe firme peste anumite praguri de cifră de afaceri nu mai pot funcționa „pe încredere”: trebuie să producă rapoarte de sustenabilitate auditabile. Fără oameni care știu să colecteze date, să le traducă în indicatori și să vorbească, în același timp, și pe limba mediului, și pe limba finanțelor, raportarea rămâne pe hârtie.

În Iași, presiunea se vede deja în anunțurile de angajare. Doar pe o platformă de recrutare, secțiunea „Mediu / protecția mediului” arată, la final de 2025, peste 900 de joburi active în județ; multe poartă titluri tehnice sau de management, dar includ explicit responsabilități de mediu, de la conformare legală la raportare. La acestea se adaugă zeci de posturi în care „Responsabil mediu” este trecut clar în titulatură, în special în construcții, instalații, industrie și logistică. Cifrele pot fluctua de la o lună la alta, dar direcția e clară: Iașiul a devenit un bazin de recrutare pentru joburi cu componentă verde, chiar dacă eticheta „sustenabilitate” nu e mereu la vedere.

Cât câștigă un consultant de mediu?

Banii împing și ei piața înainte. Un specialist în sustenabilitate câștigă, în medie, între 1.200 și 1.700 de euro net pe lună, arată o analiză bazată pe datele unei importante platforme de angajare. Pentru poziția de manager de mediu, social și guvernanță, Paylab estimează că 80% dintre angajați se încadrează între 4.937 și 17.866 de lei net lunar, adică aproximativ 1.000–3.500 de euro. Alte analize de piață arată că salariile „joburilor verzi” încep, în România, de la circa 600 de euro net și pot depăși 1.100 de euro pentru roluri specializate, cu tendință de creștere pe fondul lipsei de personal.

Cine are nevoie de acești oameni, concret? În primul rând, marile companii cu prezență în Iași: bănci și asigurători cu sedii regionale, dezvoltatori imobiliari și operatori de parcuri de birouri, firme din IT&C, automotive, pharma, logistică, producție. Pentru ele, raportarea ESG a devenit condiție de acces la finanțări avantajoase, la investitori mari sau la contracte cu parteneri străini care cer date verificabile despre emisii, consum de resurse și guvernanță. În al doilea rând, companiile de stat și utilitățile – transport, energie, apă-canal – intră și ele în aria de aplicare a noilor reguli și nu mai pot ignora subiectul. Iar în spatele lor, un al treilea val: furnizorii lor locali, IMM-uri din producție, servicii și IT, care, chiar dacă nu sunt obligați direct, trebuie să livreze date „verzi” în lanțul de aprovizionare.

Pe partea cealaltă a mesei se află firmele de consultanță și audit, de la nume mari internaționale la companii locale de mediu, care angajează auditori, analiști ESG și consultanți de raportare pentru clienți din toată țara, lucrând tot mai des remote din Iași. Ei sunt cei care intră câteva luni în viața unei companii și ies lăsând în urmă proceduri, tabele și rapoarte care fac diferența între un „ne pasă de mediu” decorativ și unul măsurabil.

Dan DIMA

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!