Iașul ascuns. Bone plătite la negru și meditații cât chiria, economia paralelă care scapă statului

Iașul se prezintă oficial ca un oraș universitar, medical și cultural, cu o economie aflată în plină transformare. În realitate, dincolo de statistici, cifre și rapoarte, se desfășoară o viață paralelă care nu apare în niciun document al Ministerului Finanțelor. Este vorba despre economia invizibilă a serviciilor personale – bone, menajere, profesori particulari – care au devenit indispensabile familiilor, dar funcționează aproape exclusiv în zona gri, fără contracte, fără facturi și fără taxe plătite la bugetul de stat.

Bonele – colacul de salvare plătit la negru

Pentru o familie tânără din Iași, găsirea unei bone a devenit o necesitate, nu un moft. Creșele de stat sunt insuficiente, listele de așteptare sunt interminabile, iar programul prelungit rămâne un vis frumos. Soluția rapidă este angajarea unei bone. Însă aproape toate sunt plătite la negru. Tarifele variază, dar în general se situează între 2.500 și 4.000 de lei lunar – sume consistente pentru un oraș unde salariul mediu abia trece de 4.500 lei brut.

Părinții preferă să plătească direct, „în mână”, pentru a nu complica lucrurile cu contracte de muncă, declarații și impozite. Bonele acceptă, pentru că banii sunt siguri, dar în lipsa unui contract rămân vulnerabile: nu au asigurare de sănătate, nu cotizează la pensie și nu sunt protejate în fața abuzurilor. Este o relație de nevoie reciprocă, dar construită pe nisip. Statul nu încasează nimic, iar societatea pierde.

Meditațiile – un business mai profitabil decât chiria

Pe cealaltă latură a economiei gri stau meditațiile private, un fenomen devenit regulă în Iași, mai ales în anii de liceu și înaintea examenelor naționale. Fără ore suplimentare plătite separat, șansele unui elev de a intra la un liceu sau la o facultate de top scad dramatic.

Profesorii taxează între 100 și 200 de lei pe ședință, în funcție de disciplină și de „renumele” cadrului didactic. Un părinte care vrea ca fiul sau fiica lui să facă performanță ajunge să plătească lunar între 1.200 și 2.000 de lei – adică aproape cât chiria pentru un apartament decent dintr-o zonă centrală a Iașului.

Astfel, meditațiile nu mai sunt un ajutor ocazional, ci o industrie subterană care aduce câștiguri uriașe, dar complet neimpozitate. Există profesori care încasează lunar sume duble sau triple față de salariul oficial, doar din meditații, iar statul se face că nu vede.

Statul – spectator la o economie paralelă

Deși fenomenul este cunoscut de toată lumea, de la părinți la autorități, nicio instituție nu reușește să-l reglementeze eficient. Bonele ar putea fi angajate legal prin contracte de muncă part-time sau prin agenții specializate, dar birocrația și taxele împing familiile spre soluții „la negru”. Profesorii ar putea fi încurajați să declare veniturile din meditații printr-un sistem fiscal simplificat, dar lipsa de voință politică și complicitatea tacită fac ca totul să rămână sub tăcere.

În fiecare lună, milioane de lei se mișcă prin Iași în această economie invizibilă. Sunt bani care nu ajung în buget, dar care întrețin un mecanism paralel, acceptat de toată lumea și imposibil de ignorat.

Iașul – capitala paradoxurilor

Oraș universitar de renume, centru medical care atrage pacienți din toată Moldova, „capitală” culturală a regiunii, Iașul ascunde și o altă față: aceea a tranzacțiilor în plic, a serviciilor plătite cash, a muncii la negru devenite normă. Este paradoxal ca într-un oraș cu atâția profesori, medici și funcționari, legile să fie aplicate doar pe jumătate.

Părinții știu că fără bone nu pot merge la muncă, iar fără meditații copiii nu pot face față competiției școlare. Bonele știu că pot câștiga bine, dar nu au siguranță. Profesorii știu că piața are nevoie de ei și profită. Statul știe, dar tace.

Dan DIMA