Iașul bătrâneții cu două fețe. O cincime din pensionari trăiesc la limita foametei

* de Ziua Internațională a Vârstnicilor, celebrată pe 1 octombrie, realitatea cifrelor din Iași este șocantă * peste 31.000 de seniori depind de indemnizația socială pentru a ajunge la 1.281 lei lunar, iar alți mii au pensia exact la acest prag, fără completare * în total, aproape o cincime dintre cei 160.000 de pensionari din județ trăiesc la limita subzistenței * la polul opus, primele trei pensii din Iași ajung la 37.000, 29.000 și 24.000 lei brut

În Iași, județ cu 160.000 de pensionari, bătrânețea înseamnă mai des privațiuni decât odihnă. 31.100 de oameni trăiesc din indemnizația socială, completarea prin care statul le ridică venitul la pragul minim de 1.281 lei lunar. Lor li se adaugă mii de alți pensionari care primesc exact această sumă din drepturi proprii, fără sprijin suplimentar. Asta înseamnă că aproape 20% din pensionarii județului sunt blocați la minimul legal, trăind cu mai puțin de 10 lei pe zi pentru hrană, medicamente și facturi.

În oglindă, cifrele Casei Județene de Pensii Iași arată un abis social: cea mai mare pensie din județ, obținută după aproape 50 de ani de muncă și contributivitate, este de 37.000 lei brut, adică aproximativ 30.000 lei net lunar. Următoarele două se ridică la 29.000 lei brut și 24.000 lei brut. Cu alte cuvinte, în același județ, un pensionar se zbate să trăiască din 1.281 lei, în timp ce altul încasează echivalentul a 70 de astfel de pensii.

Această prăpastie între sărăcie și privilegiu transformă Ziua Vârstnicilor într-un moment amar: pentru unii, bătrânețea înseamnă siguranță și confort; pentru alții, e sinonimă cu frigul, lipsurile și umilința. În Iași, bătrânețea nu are o singură față. Pentru zeci de mii de pensionari, viața se reduce la calcule meschine între pâine și pastile, la zile petrecute în frig și nopți de griji. În același timp, câțiva privilegiați încasează lunar cât ar primi, la un loc, zeci de familii de vârstnici condamnați la minimul legal. Aceasta nu mai este doar o statistică, ci o rușine publică.

De Ziua Vârstnicilor, România ar trebui să-și privească părinții și bunicii nu prin discursuri festive, ci prin adevărul crud al portofelului lor. Pentru unii, bătrânețea e un exil al foamei; pentru alții, un regat de privilegii. Și între aceste două lumi se cască prăpastia unei țări care și-a pierdut busola morală.

Dan DIMA