Iașul digital pe două viteze -- localitățile care au intrat în prezent și cele care încă trăiesc în arhive de hârtie

* transformarea digitală nu este doar o promisiune tehnologică, ci o formă de respect față de timpul oamenilor * analiza primăriilor din județ arată o ruptură tot mai clară între administrațiile care funcționează modern și cele care încă obligă cetățenii să vină la ghișeu cu dosarul sub braț * diferența nu este una tehnică, ci de mentalitate administrativă

Digitalizarea nu înseamnă un site „frumos” sau un PDF descărcabil. Înseamnă ca oamenii să nu-și mai irosească viețile pe drumuri la primărie. În județul Iași, diferența dintre comunele conectate la prezent și cele prinse în hârtii nu mai este doar birocratică. Este o diferență de timp pierdut, de șanse, de demnitate. În unele localități, administrația a înțeles asta. În altele, încă nu.

Primăria  Iași anunță o digitalizare de 99%, peste 230.000 de documente scanate și peste 7.300 de conturi active ale cetățenilor în portalul electronic. Este un model de administrație în care majoritatea operațiunilor se pot realiza online: de la taxe, la cereri, sesizări și programări. În contrast, județul din jurul orașului prezintă o hartă fragmentată, în care modernizarea avansează în cercuri concentrice, iar granița dintre eficiență și birocratică se trasează la câțiva kilometri de oraș.

Comuna Miroslava este un exemplu al digitalizării reale: plăți online funcționale, formulare electronice integrate, sesizări digitale, verificarea stadiului documentelor fără deplasare. Aici administrația funcționează ca un serviciu și nu ca o încercare de rezistență. În aceeași categorie se află Ciurea, Rediu și Holboca, unde infrastructura digitală este prezentă și utilizată: cererile pot fi trimise online, programările sunt posibile, iar sesizările ajung în sistem și sunt urmărite.

Surprinzător, nu doar comunele mari din zona metropolitană se remarcă. Bârnova, Aroneanu și Grajduri, localități fără bugete spectaculoase, au activat aproape toate instrumentele necesare unei administrații moderne. În aceste comunități, cetățeanul nu mai este silit să piardă ore la ghișeu pentru chestiuni administrative banale. Digitalizarea nu este afiș, ci practică, nu este promisiune, ci procedură.

Dar această hartă se rupe brusc. În Prisăcani, digitalizarea există mai mult în aparență decât în funcționalitate. Există pagini de plăți, există interfețe, dar cererile trebuie încă printate, semnate și depuse fizic. Cetățeanul este „invitat” să înceapă online, dar obligat să termine în fața ghișeului. În comunele cu resurse reduse, precum Țuțora, Victoria, Țigănași sau Țibănești, situația rămâne aproape neschimbată față de anii 2000. Site-uri care nu funcționează optim, informații incomplete, lipsa formularelor online, lipsa sesizărilor digitale, lipsa programărilor. Singura urmă de modernizare este un link către Ghișeul.ro, care permite plata taxelor, dar nu rezolvă problema structurii administrative. Aici, oamenii încă trebuie să vină la primărie. Să aștepte, să revină, să caute, să se roage.

Diferența dintre aceste realități nu este tehnologică. Platformele există. Modelele au fost deja implementate în alte comunități. Bugetele nu sunt radical diferite. Obstacolul nu este finanțarea, ci voința administrativă. În unele primării există convingerea că oamenii trebuie serviți. În altele, că oamenii trebuie ținuți în fața ghișeului.

Dan DIMA