Iașul intră în topul național al tâlhăriilor comise de minori. Ce spune preotul Dan Damaschin despre violența adolescenților

* într-un raport al Autorității Naționale pentru Drepturile Copilului și Adopții, se arăta că în prima jumătate a anului trecut, Iașul a strâns 10 tâlhării comise de minori care răspund penal, al treilea cel mai mare număr din România după Constanța (20) și Cluj (14) * dincolo de poziția în clasament, cifra e grea prin ce înseamnă: nu furt „de ocazie”, ci violență sau amenințare * în același interval Iașul apare cu 60 de fapte penale în total în această categorie, inclusiv 2 omoruri și 2 violuri, pe fondul unui total național de 768

Iașul nu e „capitala” infracționalității juvenile, dar intrarea pe podium la tâlhării comise de minori spune că, în șase luni, județul a acumulat prea multe episoade dintr-o infracțiune care presupune forță, constrângere, intimidare. În tabelul raportat la 30.06.2025, România are 89 de tâlhării comise de minori care răspund penal. Iașul, cu 10, înseamnă peste 11% din totalul național într-un singur județ, într-un singur semestru. Și mai neliniștitor este contrastul regional: pe întreaga regiune Nord-Est sunt raportate 12 tâlhării, iar 10 sunt doar în Iași, adică aproape tot fenomenul regional se strânge într-un singur punct.

Când pui lângă aceste 10 tâlhării restul cifrelor din același tabel, fotografia capătă volum. La Iași apar 9 furturi, dar și 2 omoruri și 2 violuri în categoria „minori care răspund penal”, plus 37 de fapte încadrate la „altele”, care ridică totalul județului la 60. La nivel național, în aceeași categorie, totalul este de 768; astfel, Iașul ajunge la aproape 8% din toate faptele raportate în țară în primele șase luni ale anului. În termeni de ritm, asta nu mai e o statistică „mică”, ci o acumulare care obligă la întrebări: unde s-a rupt prevenția și de ce reacția ajunge, de multe ori, după faptă.

Mai există un detaliu care merită spus clar, pentru că schimbă interpretarea. În aceeași raportare, la capitolul „copii care săvârșesc fapte penale și nu răspund penal” (adică, în mod obișnuit, sub pragul de răspundere penală), Iașul figurează cu doar 3 fapte în total și zero tâlhării. Cu alte cuvinte, presiunea din Iași nu pare să vină, statistic, din zona copiilor foarte mici, ci dintr-un segment mai mare, care intră deja sub răspundere penală. Asta nu scade gravitatea; dimpotrivă, o mută spre zona în care intervenția are, teoretic, mai multe instrumente: școală, familie, servicii sociale, comunitate, programe de prevenție, sancțiuni și recuperare.

„Statul a eșuat de mult la capitolul educație”

De aici devine inevitabilă paralela cu cazul din Timiș care a șocat țara: uciderea lui Mario, un adolescent de 15 ani, într-un episod în care anchetatorii vorbesc despre implicarea unor minori, într-o comunitate vulnerabilă. În reacția sa publică, părintele Dan Damaschin a pus degetul pe fisura socială și cifrele din Iași: tragedia nu e doar despre victime, ci și despre copiii-agresori care vor purta vina toată viața, fără ca asta să însemne justificare. „Statul a eșuat de mult la capitolul educație. Vorbim frumos despre „România educată” sau despre dorința de a ajunge acolo, dar realitatea ne lovește în plin. Iar noi, ca adulți, nu suntem mai buni. Ne sfâșiem zilnic între noi în spațiul public, pe internet, din orgoliu, din mândrie, din dorința de a avea mereu dreptate. Copiii văd, învață, copiază. Am uitat ce înseamnă empatia. Am uitat ce înseamnă să fii om. Să rabzi, să asculți, să iubești. Să pui frână mâniei și să alegi bunătatea”, a spus părintele Dan Damaschin.

Când violența devine limbaj de grup, când empatia nu mai are „antrenament”, când limitele lipsesc, iar comunitatea nu mai are mecanisme timpurii de intervenție, cazurile nu mai par „izolate”. În statistici, ele apar ca topuri și procente. În viața reală, ele apar ca părinți îngenuncheați și copii care își pierd viitorul — fie ca victime, fie ca agresori.

Clara DIMA