Iașul lansează primul Centru de Cercetare a Dronelor
* Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), în parteneriat cu firma de tehnologie Quartz Matrix, a lansat Centrul de Instruire, Testare și Cercetare a Dronelor
Într-un moment în care securitatea cibernetică, inteligența artificială și urbanizarea accelerată transformă prioritățile orașelor moderne, Iașul face un pas concret în direcția inovației aplicate. Prin noul Centru de Cercetare a Dronelor, rezultat al unui parteneriat dintre Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și firma de tehnologie Quartz Matrix.Proiectul a fost anunțat în cadrul conferinței Digital & Sustenabil, eveniment care a reunit peste 500 de experți în tehnologie, administrație și educație.
Drona care ajunge înaintea ambulanței
Noul centru de cercetare promite să aducă dronele autonome în inima orașelor inteligente. Echipate cu camere termale și senzori LiDAR, noile modele pot fi lansate fără pilot, controlate prin platforme cloud și stații de andocare automate. Aplicațiile vizează intervențiile de urgență, cartografierea, securitatea și monitorizarea urbană. „Imaginați-vă un centru de comandă la nivelul orașului Iași. Se produce un accident – drona ajunge prima, face evaluarea și transmite datele în timp real”, a explicat Costi Andriescu, manager Quartz Matrix. Universitatea Tehnică va pune la dispoziție infrastructura și resursa umană pentru cercetare și formare.
Prorectorul TUIASI, Ciprian Romeo Comșa, a punctat rezistența culturală la inovație, amintind anecdotic cum odinioară, țăranii se temeau că tractoarele le vor lua locul. „Acum nu mai vorbim despre sape, ci despre drone. Și trebuie să fim pregătiți”.
Evenimentul a prilejuit și lansarea conceptului „Digital Shield for Smart City”, o platformă de schimb de date securizat între instituții, mediu privat și cetățeni. Lucian Petcu, CTO Quartz Matrix, a atras aten'ia asupra lipsei unei Strategii Naționale de Digitalizare și absența CTO-ilor în instituțiile publice. „Datele au devenit noul oxigen. Fără ele, nu putem funcționa. E nevoie de centre de securitate cibernetică regionale și de coordonare reală între autorități. În momentul de față, instituțiile nu schimbă date, ceea ce e absurd”, a afirmat Petcu.
Hackerii nu mai sunt romantici. Nici AI-ul nu e magie
Panelul de securitate cibernetică a demontat miturile. Ion Georgescu (Bitdefender) a explicat că atacatorii folosesc deja inteligența artificială pentru a face profilare digitală și a identifica vulnerabilități. „Hackerul fericit este cel care face bani. Nu cel care găsește vulnerabilități spectaculoase”, a spus el. Bogdan Suchar, Chief Strategy Officer la Quartz Matrix, a atras atenția că România are cea mai scăzută rată de adopție a tehnologiilor AI din UE – doar 3% față de media europeană de 13%. „AI-ul nu organizează haosul, ci îl amplifică. Trebuie să începem cu pași mici, să testăm, să învățăm. Suntem încă desculți în lumea digitală”, a subliniat el.
Bogdan Ivașcu (ASUS România) a confirmat că până în 2027, peste 70% dintre dispozitivele IT vor integra componente de AI. În final, Angelica Suchar, manager dezvoltare la Quartz Matrix, a punctat esența sustenabilității digitale: „Energia, dacă n-o ții tu în control, o să te țină ea pe tine. Când o ai și o risipești, pierzi bani”.
Dan DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!