INCHIDE

Iașul, locul trei în țară la pensii sociale și pe primul loc la pensionari agricultori

Iașul, locul trei în țară la pensii sociale și pe primul loc la pensionari agricultori

* Iașul se află în topul județelor cu cei mai mulți vârstnici dependenți de pensia minimă garantată de stat: locul trei la nivel național ca număr de beneficiari de indemnizație socială și locul întâi în țară la pensionari agricultori sprijiniți prin acest ajutor * cifrele arată un județ îmbătrânit, cu venituri mici la limita subzistenței și cu o parte importantă dintre foștii lucrători ai satului trăind, la propriu, din „pensia de ajutor”

Iașul se află în topul județelor cu cei mai mulți beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari. Conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru luna octombrie 2025, județul este pe locul trei la nivel național, cu 31.567 de pensionari din sistemul public care primesc această formă de sprijin, după București (39.460) și Suceava (35.329).

La nivel național, numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a ajuns în octombrie la 883.017 persoane, în ușoară scădere față de luna precedentă. Dintre aceștia, 838.394 sunt pensionari din sistemul public, iar 44.623 provin din fostul sistem de pensii al agricultorilor. Pentru pensionarii din sistemul public, indemnizația socială medie plătită de stat a fost de 536 de lei pe lună, cu valori mai ridicate în județe precum Maramureș (627 lei), Hunedoara (602 lei), Bistrița-Năsăud (597 lei), Cluj (594 lei) și Prahova (592 lei).

Pe segmentul pensionarilor agricultori, Iașul este în fruntea clasamentului național: 4.193 de persoane din acest județ primesc indemnizația socială, cel mai mare număr din țară. Urmează Botoșani (2.650 beneficiari), Olt (2.601) și Suceava (2.522). Indemnizația socială medie pentru această categorie a fost de 365 de lei, cu cele mai mari valori înregistrate în Ilfov (479 lei), Hunedoara (467 lei) și în sectoarele 5 și 2 ale Capitalei (446, respectiv 438 de lei).

Indemnizația socială pentru pensionari se acordă celor ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, sunt sub 1.281 de lei pe lună. Statul completează diferența până la acest prag minim, stabilit prin Legea nr. 196/2009, astfel încât niciun beneficiar să nu rămână sub acest nivel de venit. În cazul Iașului, cifrele arată atât presiunea socială ridicată asupra sistemului de protecție, cât și dependența unei părți importante a vârstnicilor de acest sprijin financiar de bază.

Dan DIMA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!