Iașul nevăzut de sâmbătă dimineață. Piețe locale, ulițe fără nume și comori de grădină

Sâmbăta dimineața, Iașul respiră altfel. Nu grăbit, nu turistic, ci tihnit, ca un oraș care își dă voie să fie el însuși, fără machiaj. Începând cu ora 7:30, dincolo de Copou, Palas și Piața Unirii, se trezesc la viață niște colțuri ale orașului care nu apar în pliante, ghiduri sau aplicații: ulițe fără nume, alei de pământ bătătorit, scări de bloc care duc spre piețe improvizate și o lume care trăiește în ritmul pământului.

În spatele pieței Nicolina, o bătrână vinde pătrunjel și câteva legături de leuștean. „Sunt din grădina mea. N-am acte, n-am tarabă, dar cine mai are răbdare să crească pătrunjel adevărat?” spune ea, așezată pe un scăunel pliant, cu fața către soare. Lângă ea, un bătrân își întinde marfa pe o pătură: ouă, ceapă verde, două borcane de dulceață de vișine și un radio mic, cu baterii.

Aceasta nu e piața oficială. E „piața din spate”, cum îi spun localnicii. E un loc în care meșteșugari de weekend vin cu ce-au lucrat în timpul săptămânii: cuțite ascuțite manual, mături de nuiele, coșuri de răchită sau linguri de lemn. Prețurile nu sunt fixe, dar nu sunt nici negociabile în mod agresiv. Se discută, se zâmbește, se întreabă: „La ce-ți trebuie?”, „Ce mai faci?”, „N-ai vrea și niște murături?”

Prin cartierele Tătărași și Dacia, dacă iei la pas străduțele lăturalnice, dai peste alte surprize. În fața unui bloc cu tencuiala căzută, o femeie de 40 de ani vinde plante aromatice în ghivece. „Fac asta doar sâmbăta. Am grijă de mama, cresc doi copii, iar asta e mica mea bucurie: să văd că pleacă cineva acasă cu busuioc crescut de mine.”

Sâmbăta dimineață la Iași înseamnă, de fapt, altceva decât cumpărături. Înseamnă întâlniri, mici întâmplări, gesturi lente și conversații sincere. E timpul în care orașul își arată părțile uitate, dar încă vii, și se lasă descoperit de cei care aleg să iasă din traseu.

Într-un oraș care se dezvoltă cu repeziciune, care visează să fie capitală culturală sau magnet de investiții, există o nevoie tot mai mare de ancorare. Ulițele care nu apar pe hartă ne reamintesc că Iașul nu este doar clădiri de sticlă sau festivaluri cu drone. Este și bătrâna cu pătrunjel, tânărul cu busuioc, băiatul care cântă la fluier lângă o scară de bloc.

Dacă vrei să vezi Iașul altfel, trezește-te sâmbăta devreme și ia-o pe jos. Fără GPS, fără țintă precisă. Lasă-te purtat de mirosul de pâine, de sunetul unei conversații simple, de culorile unei mese improvizate. Iașul nevăzut nu e doar al celor care-l locuiesc. E și al celor care se opresc din goană și aleg să-l vadă cu ochii inimii.

Maura ANGHEL