INCHIDE

Iașul, poarta secretă spre Europa: 132.000 de basarabeni trecuți în buletinele județului!

Iașul, poarta secretă spre Europa: 132.000 de basarabeni trecuți în buletinele județului!

* situația devine cu adevărat șocantă în unele comune, unde numărul basarabenilor „din acte” îl depășește clar pe cel al localnicilor reali * la Scânteia, de exemplu, figurează cu domiciliu 7.693 de persoane născute în Republica Moldova, în timp ce comuna avea, la ultimul recensământ, doar 5.505 locuitori * la Moșna, diferența este aproape dublă: 4.773 moldoveni cu domiciliu, comparativ cu doar 2.421 localnici! * anul trecut, județul Iași a înregistrat 9.099 noi rezidenți născuți în Republica Moldova, cel mai mic număr din ultimii cinci ani

Județul Iași a devenit, oficial, una dintre cele mai mari „porți de intrare” în Uniunea Europeană pentru cetățenii născuți în Republica Moldova. Cifrele sunt spectaculoase și spun o poveste care nu mai poate fi ignorată: 132.601 persoane născute peste Prut au domiciliul stabilit în județul Iași.

În realitate, însă, puțini dintre acești oameni mai locuiesc efectiv aici. Pentru cei mai mulți, domiciliul în județul Iași este doar o etapă birocratică, un pas necesar în drumul către obținerea cetățeniei române și, ulterior, către plecarea definitivă spre alte state ale Uniunii Europene. Iașul a devenit, astfel, un uriaș hub administrativ, o rampă de lansare spre Vest.

Situația devine cu adevărat șocantă în unele comune, unde numărul basarabenilor „din acte” îl depășește clar pe cel al localnicilor reali. La Scânteia, de exemplu, figurează cu domiciliu 7.693 de persoane născute în Republica Moldova, în timp ce comuna avea, la ultimul recensământ, doar 5.505 locuitori. Practic, pe hârtie, Scânteia este mai „basarabeană” decât ieșeană.

La Prisăcani, situația este similară: 5.518 cetățeni născuți peste Prut, față de 3.638 de rezidenți autohtoni. La Moșna, diferența este aproape dublă: 4.773 moldoveni cu domiciliu, comparativ cu doar 2.421 persoane născute în comună. Fenomenul se repetă la Costuleni (4.779), Grajduri (4.400) și Cozmești (3.672), localități unde evidențele oficiale arată o realitate complet diferită de cea din teren.

Nici comunele aflate departe de Prut nu au fost ocolite. La Popești, de exemplu, și-au stabilit domiciliul 2.699 de cetățeni născuți în Republica Moldova, semn că proximitatea geografică nu mai este un criteriu atunci când vine vorba de acte.

Desigur, municipiul Iași rămâne magnetul principal: 68.871 de persoane născute peste Prut au domiciliul stabilit în oraș. Paradoxal, însă, frații de peste Prut nu au ales în număr covârșitor nici celelalte orașe mari. Pașcaniul numără 5.139 rezidenți moldoveni, Hârlăul – 3.725, Podu Iloaiei – 859, Târgu Frumos – doar 151, iar Miroslava – 2.287.

La polul opus, există comune aproape „ocolite” de acest fenomen: la Fântânele și-au stabilit domiciliul doar două persoane, iar la Ciohorăni, Drăgușeni și Răchiteni – câte cinci.

Anul trecut, județul Iași a înregistrat 9.099 noi rezidenți născuți în Republica Moldova, cel mai mic număr din ultimii cinci ani. Recordul rămâne anul 2022, când 17.150 de basarabeni au ales Iașul ca adresă de domiciliu. Chiar și așa, cifrele rămân uriașe și arată clar dimensiunea unui fenomen care a schimbat statistic, administrativ și demografic județul.

Iașul nu mai este doar capitala culturală a Moldovei, ci și capitala actelor. Un județ în care, pe hârtie, populația crește, dar în realitate rămân aceiași oameni, aceleași sate îmbătrânite și aceleași orașe sufocate. Restul sunt nume într-un registru, ștampile pe documente și bilete doar dus către Occident. Daniel BACIU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!