Ieșenii își fac provizii de ouă ieftine

* producătorii se orientează către export * în zona Moldovei sunt foarte puține ferme de găini ouătoare și niciuna la Iași

Cu doar câteva săptămâni înainte de sărbători, tot mai mulți ieșeni pleacă la cumpărături cu gândul că trebuie „să prindă” măcar câte un carton de ouă la preț acceptabil. Rafturile sunt vizibil mai goale, iar acolo unde marfa există, oul a depășit deja, în multe magazine, pragul de un leu bucata. Nu este vorba despre o penurie agricolă, ci despre efectul cumulat al retragerii treptate a ouălor cod 3 din comerț, al orientării unei părți importante din producția României către export și al unei tranziții întârziate, gestionate cu sincope, între promisiunile făcute și realitatea din piață.

Codul inscripționat pe coaja oului a ajuns, discret, să dicteze atât comportamentul retailerilor, cât și nota de plată a consumatorului. Ouăle marcate cu cifra 3 provin de la găini crescute în cuști „îmbunătățite”, cu spațiu limitat și cu o libertate de mișcare redusă. Sunt cele mai ieftine ouă de pe piață, dar și cele mai criticate, din cauza condițiilor de bunăstare a animalelor și a calității percepute a produsului. Deși sistemul clasic de cuști a fost interzis în Uniunea Europeană din 2012, România a rămas, ani la rând, dependentă de producția provenită din exploatații care au făcut doar trecerea minimă către „baterii modernizate”.

În termeni juridici, vechile cuști convenționale au fost eliminate, iar ouăle obținute în acestea nu mai pot fi vândute în coajă pentru consum direct, ci doar utilizate în industria de procesare. În practică, fermierii au trecut la cuști „îmbunătățite”, păstrând însă logica intensivă a producției. Pentru consumator, diferența nu s-a văzut la raft, dincolo de menținerea unui preț scăzut la ouăle cod 3. Pentru industrie, această categorie a devenit coloana vertebrală a ofertei: volum mare, costuri controlate, marjă mică, dar sigură.

În prezent, o parte dintre marile rețele de retail nu mai acceptă deloc ouă cod 3, preferând să-și protejeze imaginea publică și să se alinieze standardelor de comunicare europeană. Producătorii care au rămas cu ferme predominant bazate pe cuști se văd obligați să caute alte piețe. Soluția găsită rapid a fost exportul, în special către țări unde gripa aviară a redus oferta locală și unde industria alimentară poate absorbi volume mari de ouă la preț competitiv. România continuă să raporteze producție „record” la nivel statistic, dar o parte semnificativă din această producție nu mai ajunge pe raftul din Iași, ci pleacă direct la export.

În magazinele ieșene, efectul este simplu și dureros: dispar ouăle ieftine, rămân în principal ouăle cod 0, 1 și 2 – mai scumpe prin definiție. Consumatorul nu vede dinamica negocierilor dintre procesatori, retaileri și fermieri, ci doar rafturi golite mai repede, etichete rescrise și prețuri care cresc mai accelerat decât restul coșului de bază. Suspiciunea de speculă apare inevitabil când oferta scade, iar prețul urcă abrupt înainte de sărbători. Instituțiile de control anunță monitorizări și investigații, dar, până la concluzii oficiale, ieșeanul plătește din buzunar efectele unei piețe dezechilibrate. În zona Moldovei sunt foarte puține ferme de găini ouătoare.

Teona SOARE