Înălțarea Sfintei Cruci, ziua când se ascund șerpii

* prăznuită pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine * ziua este marcată prin post, rugăciune, dar și prin numeroase tradiții și obiceiuri populare care vestesc începutul toamnei

Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În această zi sunt amintite două evenimente importante din istoria Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, precum și readucerea Sfintei Cruci din Persia, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius.

Sfânta Cruce a fost aflată la porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Pe Golgota au fost descoperite trei cruci. Potrivit tradiției creștine, pentru a afla care fusese Crucea Mântuitorului, episcopul Macarie a poruncit ca acestea să fie apropiate, pe rând, de trupul unei femei moarte. Aceasta ar fi revenit la viață în momentul în care a fost atinsă de Crucea pe care fusese răstignit Hristos.

După această minune, Crucea a fost înălțată într-un loc de unde să poată fi văzută de întregul popor.

Mai târziu, după cucerirea Ierusalimului de către perși, Crucea Domnului a fost dusă în Persia, unde a rămas timp de aproximativ 14 ani. Împăratul Heraclius a recuperat-o și a readus-o cu mare cinste la Ierusalim.

Tradiții și obiceiuri de Ziua Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește cu post, ziua amintind de Patimile și moartea Mântuitorului.

În calendarul popular, sărbătoarea mai poartă numele de Ziua Crucii, Ziua Șarpelui sau Cârstovul Viilor și este considerată hotarul dintre vară și toamnă. Denumirea de Cârstovul Viilor este întâlnită mai ales în zonele viticole, unde această perioadă marca începutul culesului strugurilor.

Numele de Ziua Șarpelui vine din credința că, începând cu această dată, șerpii și celelalte reptile se retrag în ascunzișurile subterane până în primăvară. În tradiția populară se spune că de Ziua Crucii „se închide pământul”, luând cu el insectele și viețuitoarele ieșite la lumină în timpul verii.

În zonele viticole s-a păstrat obiceiul binecuvântării viilor și a butoaielor de vin, pentru ca gospodarii să aibă parte de rod bogat și în anul următor. Strugurii de pe ultima tufă nu se culegeau, ci erau lăsați păsărilor, fiind numiți „strugurii lui Dumnezeu”. În serile culesului, podgorenii aprindeau focuri din viță uscată și se adunau în jurul lor cu mâncare, băutură și muzică.

Busuioc, nuci și semnele toamnei

De Ziua Crucii se duc la biserică, potrivit tradiției, busuioc, mentă, maghiran și cimbru. Plantele binecuvântate sunt apoi păstrate în gospodărie, oamenii atribuindu-le puterea de a ocroti casa, animalele și familia.

O altă credință spune că monedele păstrate alături de o cruciuliță aduc spor și belșug.

Tot din tradiția populară vine obiceiul de a nu se consuma nuci, prune, usturoi sau alte alimente asociate simbolic formei crucii. De la Ziua Crucii începea și bătutul nucilor, însă miezul nu se mânca în această zi, tocmai pentru că forma lui amintea de cruce.

Se spune, de asemenea, că de Înălțarea Sfintei Cruci nu se fac munci grele în gospodărie. Unii credincioși țin post aspru sau chiar post negru.

Ziua de 14 septembrie era și un prilej de a „citi” vremea care urma. În credința populară, dacă tună de Ziua Crucii, toamna va fi lungă, iar dacă ciorile se strâng pe garduri, bruma este aproape.

Maura ANGHEL