Îngrijirea la domiciliu în Iași a intrat în zona gri

* orașul are mare nevoie de îngrijitori la domiciliu * anunțurile se reînnoiesc constant, familiile vor soluții urgente, iar prețurile urcă odată cu lipsa de personal * în acest vid, piața se rupe în două: varianta legală, cu contract sau servicii prin firmă, și varianta fără acte, care se întinde tot mai mult * riscul este destul de mare -- munca nedeclarată se amendează cu 40.000 lei pentru fiecare persoană găsită fără contract și se poate ajunge până la 1.000.000 lei

Iașul intră într-o ecuație tot mai greu de susținut: tot mai mulți oameni au nevoie de îngrijire acasă, iar tot mai puțini sunt dispuși (sau disponibili) să facă această muncă în condiții clare, pe contract. Cererea enormă se vede în ritmul anunțurilor – postări „urgent”, „începere imediată”, „program flexibil”, „intern” – care apar, se ocupă repede și revin. E o piață în care nevoia dictează regulile, iar nevoia împinge, frecvent, spre soluția rapidă: bani cash și „ne auzim noi”, fără acte.

Cifrele demografice explică presiunea. În județul Iași, grupa de vârstă de peste 65 de ani numără 132.796 persoane, iar indicele de îmbătrânire este de 86 de vârstnici la 100 de tineri sub 15 ani. Ca urmare, îngrijirea nu mai e un serviciu de nișă, ci o infrastructură socială care va fi solicitată tot mai agresiv.

Pe piața muncii, oferta se așază în praguri destul de vizibile. În anunțurile agregate pentru Iași apar poziții de tip „full time” de la 3.500 lei/lună, iar plata „începând cu 30 lei/oră” apare recurent la munca ocazională (menaj/îngrijire), ceea ce împinge tariful în sus când intră nopțile, weekendurile și dependența severă. Pentru regimul „intern” (prezență practic permanentă, cu cazare și masă), în piața de anunțuri se discută frecvent în zona 4.500–5.000 lei/lună, tocmai pentru că e un tip de muncă greu, cu uzură mare și disponibilitate non-stop (negociată de la caz la caz).

Legal vs „la negru”

În acest sistem, varianta legală înseamnă contract de muncă ori servicii printr-un furnizor, cu program, responsabilități, evidență și o minimă protecție pentru ambele părți. Varianta fără acte e, în fapt, tot muncă – dar fără plasă de siguranță: dacă apare o accidentare, o neînțelegere privind banii, o acuzație sau o urgență medicală, totul rămâne „cuvânt contra cuvânt”. Piața neagră crește tocmai pentru că e rapidă: familiile sunt sub presiune (externări, persoane imobilizate, nopți nedormite), iar îngrijitorii știu că au avantajul într-o piață cu cerere mare.

Presiunea se vede și dinspre asistența socială, unde cifrele arată o rețea prea subțire pentru nevoia reală. În județul Iași sunt inventariate 133 de servicii sociale licențiate, însă doar 7 sunt servicii de îngrijire la domiciliu (pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau persoane aflate în situație de dependență). În același timp, județul are 10 centre de zi pentru persoane vârstnice și 8 centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru vârstnici, dar chiar documentele de analiză vorbesc despre „solicitări în așteptare” pentru intrarea în centre și despre faptul că nu există suficiente locuri pentru vârstnicii dependenți.

Când rețeaua e mică, îngrijirea cade inevitabil pe familie iar costul real al dependenței nu mai încape în bugetul normal al unei gospodării. În zona dizabilității, de exemplu, prestațiile pentru adulți sunt de 728 lei/lună pentru handicap grav (indemnizație + buget personal complementar) și 496 lei/lună pentru handicap accentuat. Sumele nu pot acoperi nici pe departe un îngrijitor „intern” la 4.500–5.000 lei/lună, iar de aici începe mecanismul pieței gri: se negociază „la sânge”, se taie din ore, se acceptă plata cash, se lucrează pe recomandări și mesaje private, nu pe contracte. Toate acestea conturează radiografia unei nevoi care nu stă pe loc și care, când nu găsește uși deschise în sistemul formal, își face loc pe ușa din spate: îngrijirea la domiciliu fără acte, pe termen scurt „mai rapidă”, pe termen lung mult mai riscantă pentru toți cei implicați.

Teona SOARE