Într-un laborator discret din Iași, oasele „vorbesc” mai tare decât ADN-ul

* „ADN-ul românilor” sună spectaculos, dar în bioarheologie cele mai solide indicii vin adesea înainte de orice secvențiere: din uzura dinților, din urme de boală pe oase și din semnături chimice care pot trăda dieta și mobilitatea * la Iași, cercetările de azi au nume, ani, loturi și coduri de proiect, iar trecutul se reconstruiește din probe mici, măsurabile, verificabile

În timp ce rețelele sociale vând identitatea în procente, munca reală se face pe fragmente. Dinți, mandibule, oase lungi, orbite, vertebre. În cadrul unei structuri a Academiei Române – Filiala Iași, Centrul „Olga Necrasov” lucrează cu instrumente care nu sună la fel de viral, dar sunt incomparabil mai concrete: paleopatologie (boli vechi), paleodemografie (cum arăta o comunitate), tafonomie (ce se întâmplă cu resturile după înhumare), morfometrie, histologie, statistici.

Dieta orașului, citită în dinți

Unul dintre firele cele mai „de azi” pornește chiar din Iași, din serii scheletice datate între secolele XVII și XIX. Cercetătorii analizează uzura dentară (inclusiv micro-uzura) ca indicator al dietei, cu ideea simplă că mâncarea lasă urme. Nu metaforic, ci fizic: zgârieturi, tocire, tipare repetabile, comparabile între indivizi și între grupuri. Aici, diferența față de o poveste generală este că miza nu e doar „ce mâncau oamenii”, ci ce spune asta despre statut, urbanizare, epoci de criză, schimbări în aprovizionare și în obiceiuri, într-un oraș care crește și se transformă.

În paralel, o altă direcție privește populații din epoca fierului din sud-estul României, unde materialul osteologic uman este mai rar (incinerarea a „șters” multe urme). Aici, cercetarea se sprijină pe dentiție: trăsături non-metrice ale coroanei dentare, plus markeri de stres fiziologic, precum hipoplazia smalțului sau urme de infecții și pierderi dentare.

Tradus pe înțelesul publicului: chiar și fără a extrage ADN, poți aproxima fragilitatea biologică, episoadele de foamete sau boală din copilărie, presiunea mediului, diferențe între grupuri. Identitatea nu mai e un slogan, ci o combinație de indicatori.

Secretele scheletelor din Lozova

Poate cea mai interesantă piesă este o serie osteologică deshumată în 2024 din necropola medievală de la Lozova, în Republica Moldova: aproximativ 20 de schelete din 18 morminte. E tipul de caz în care poți spune, fără artificii, ce se studiază: estimări de vârstă și sex, osteometrie, evaluări paleopatologice, urme de carii, hipoplazie de smalț, semne de anemie, osteoartrite, anomalii congenitale. Aici „secretele” nu sunt misterioase, ci clare: stres fiziologic, muncă grea, infecții, vulnerabilități ale unei comunități rurale medievale. Nu e legendă și nici genealogie de salon. Este biologie scrisă în os.

Cercetarea antropologică nu are sens fără contextul arheologic: stratigrafie, inventar funerar, datare, istoricul sitului. De aceea, o parte din traseul public al acestor rezultate trece prin literatura arheologică, inclusiv prin Materiale și Cercetări Arheologice, unde astfel de date sunt integrate în tabloul mai mare al epocilor și comunităților.

ADN-ul este doar o unealtă, nu singurul adevăr. În bioarheologie, oasele sunt arhive. Dinții sunt jurnale de dietă. Leziunile sunt capitole despre boală și traumă. Iar proiectele de azi, fie că sunt despre Iașiul premodern, epoca fierului sau o necropolă medievală.

Teona SOARE