ITPF Iași va primi zeci de drone pentru a controla frontiera de Est
* polițiștii ieșeni vor fi dotați cu sisteme UAS cu rază lungă, medie și scurtă de acțiune și cu sisteme Counter-UAS, pentru a contracara dronele neautorizate * în prezent, Poliția de Frontieră Română deține doar câteva drone, unele obținute prin donații, sponsorizări și chiar prin contract de comodat
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași va beneficia de o extindere semnificativă a flotei de drone a Poliției de Frontieră Române, care va crește de la 38 la 278 de unități. Această modernizare face parte din proiectul strategic „Readiness 2030” și vine ca un sprijin necesar pentru supravegherea uneia dintre cele mai sensibile zone ale țării – frontiera de Est, afectată de migrație ilegală și contrabandă.
ITPF Iași are competență pe raza județelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și în zona de 10 kilometri de-a lungul Dunării pe raza județelor Galați și Brăila. Inspectoratul are în responsabilitate Frontiera cu Republica Moldova, pe o lungime de 681,3 kilometri, Frontiera cu Ucraina, pe o lungime de 72,1 kilometri, Dunărea interioară deschisă navigației internaționale, pe raza Sectoarelor Poliției de Frontieră Galați și Brăila.
Extinderea flotei de drone – tehnologie pentru o supraveghere mai eficientă
Decizia Poliției de Frontieră Române de a-și extinde flota de UAV-uri reprezintă o gură de oxigen pentru ITPF Iași, oferind instrumente moderne pentru monitorizarea și securizarea frontierei. În prezent, instituția dispune de 38 de drone, dintre care 31 achiziționate între 2018 și 2024, patru prin donații, două prin sponsorizări și una prin contract de comodat.
Odată cu implementarea proiectului „Readiness 2030”, Poliția de Frontieră va achiziționa 240 de sisteme UAS cu rază lungă, medie și scurtă de acțiune, și 24 de sisteme Counter-UAS, pentru a contracara dronele neautorizate. Implementarea acestora este programată în următoarele 12 luni. „Sistemele aeriene fără echipaj reprezintă un instrument esențial în executarea misiunilor noastre de supraveghere aeriană. Ele ne permit să monitorizăm frontiera și să prevenim infracționalitatea transfrontalieră sub toate formele”, transmite Poliția de Frontieră.
Extinderea flotei nu este utilă fără personal calificat. Până în prezent, 115 polițiști de frontieră, inclusiv cei din cadrul ITPF Iași, au obținut certificarea pentru operarea dronelor. Dintre aceștia, 12 sunt instructori, iar patru sunt examinatori și evaluatori în comisiile de certificare a operatorilor UAS.
Extinderea flotei de drone va permite supravegherea unui teritoriu mai vast, va crește frecvența patrulărilor aeriene și va sprijini coordonarea cu echipele terestre. Astfel, Poliția de Frontieră poate răspunde rapid situațiilor critice, cum ar fi migrația ilegală, traficul de persoane sau contrabanda.
Într-o zonă cu provocări complexe, precum frontiera de Est, aceste noi resurse vor face diferența între reacție întârziată și intervenție rapidă, consolidând astfel securitatea națională și încrederea comunităților locale. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!