Jumătate din borșul certificat vândut în România vine din Iași

* un produs considerat cândva strict de gospodărie, nelipsit din ciorba moldovenească, a ajuns să fie certificat oficial și transformat într-un business de identitate locală * în spatele sticlei de borș de pe raft stau o rețetă veche, o capacitate industrială surprinzătoare și un fapt puțin cunoscut: Iașul domină o categorie alimentară aproape invizibilă în registrul tradițional al României

Iașul a reușit să facă dintr-un produs umil un avantaj de piață. Borșul, lichidul acru care a stat zeci de ani în sticle refolosite, prin cămări și bucătării de sat, a ieșit din zona anonimatului și a intrat în registrul oficial al produselor tradiționale. Nu mai este doar baza unei ciorbe moldovenești, ci un produs certificat, ambalat, distribuit și vândut cu identitate clară. Iar surpriza este de ordin național: din cele patru produse de tip borș identificate în documentele publice ale Ministerului Agriculturii, două sunt din Iași. În Registrul Produselor Tradiționale, apar explicit „Borș cu cimbru Nuna” și „Borș cu leștean Nuna”, ambele produse în județ. Cu alte cuvinte, jumătate din borșul certificat din România vine din Iași.

Forța acestui produs nu stă doar în rețetă, ci și în volumul la care a ajuns. Datele publice despre producătorul ieșean arată că în unitatea în care este făcut acest borș se ambalează 1.000 de sticle pe oră, iar volumul lunar ajunge la aproximativ 50 de tone. Produsul nu rămâne pe piața locală, ci pleacă spre rafturile magazinelor din țară și către comunități de români din străinătate. Asta schimbă complet scara poveștii: borșul moldovenesc nu mai este doar un reflex culinar regional, ci un produs alimentar cu circulație largă, validat oficial și împins în piață ca expresie a unui gust local.

Borșul din Trifești, vedetă națională

În România, foarte puține produse de acest tip ajung să fie atestate. Registrulnațional  este dominat de carne, lactate, panificație și conserve, iar borșul apare rar. Tocmai de aceea, faptul că Iașul are două astfel de produse (celelalte două fiind din Brăila și Bacău) înregistrate oficial nu este doar o curiozitate gastronomică, ci un semn că rețetele vechi pot fi transformate în avantaj economic. Borșul moldovenesc nu mai este doar „ceva ce se pune în ciorbă”, ci un produs care poate fi ambalat, certificat, distribuit și vândut ca expresie a unei identități regionale. La nivel național, carnea și produsele din carne reprezintă 41% din înscrierile din registru, laptele și produsele lactate 18%, iar legumele-fructele și panificația câte 16%, ceea ce arată cât de îngust este spațiul în care borșul a reușit să intre oficial.

Borșul făcut de o firmă din comuna Trifești câștigă exact prin ceea ce multe altele au pierdut: tradiție recognoscibilă, trasabilitate și o legătură directă cu locul din care vine. Certificatul îi dă autoritate, iar volumul de producție îi dă anvergură.

Mai mult, borșul nu este un accident fericit într-un peisaj gol. Potrivit unei sinteze realizate pe baza Registrului Național al Produselor Tradiționale, județul Iași avea 24 de produse tradiționale active și ocupa locul 11 în România. Dintre acestea, 12 erau produse din carne, 7 din panificație și patiserie, 2 preparate din pește, 2 borșuri și un vin din mure. Asta înseamnă că borșul certificat face parte dintr-un portofoliu local mai larg, care începe să capete greutate economică, vizibilitate și valoare de brand pentru județ.

Dan DIMA