La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii

* o rețetă de familie a bătut mâncarea de concurs: tocănița cu afumătură și mămăligă, gătită de Florența și Gigel Popovici, a intrat în etapele competiței * foarte apreciat a fost și borșul de găină cu tăiței de casă, pregătit de Magdalena și Ilie Țibichi * competiția a fost susținută ți de ansamblul „Noi și Vechi”, fondat de Ciprian Alexa

În Frenciugi, tocănița nu e un fel de mâncare de efect, ci o limbă maternă. Nu o prezinți, o pui pe masă. Și, înainte să spui orice, te trădează mirosul: afumătura care dă adâncime, ceapa dusă până la capăt fără să se ardă, sosul prins încet, fără scurtături. Apoi vine mămăliga — nu ca garnitură, ci ca sprijin: așezată cum trebuie, ca să țină gustul „în picioare”, să strângă sosul și să-l ducă mai departe, din farfurie în farfurie.

Cu tocănița cu afumătură și mămăligă, Florența și Gigel Popovici au câștigat etapa concursului „Masa care Unește”. În sat s-a simțit altfel: ca un fel de duminică adunată într-o zi obișnuită. Pentru câteva ore, masa a devenit acasă, locul unde nu mai contează graba, ci faptul că ești prezent. Se mai cere un polonic, se mai rupe o bucată de pâine, se mai trage un scaun aproape. Iar replica aceea simplă, „mai pune, că-i bună”, ajunge să fie, în fond, cea mai mare diplomă.

Tocănița a fost câștigătoarea, dar masa a avut și alte gusturi care au ridicat atmosfera. Foarte apreciat a fost borșul de găină cu tăiței de casă, pregătit de Magdalena și Ilie Țibichi — un borș limpede, cald, de început bun, cu tăiței făcuți cu mâna, nu cumpărați pe fugă. Borșul acela nu concurează cu tocănița, ci o completează: îți așază pasul, îți încălzește conversația, te aduce în starea de masă lungă, în care nu mănânci ca să termini, ci ca să stai.

Iar peste tot a fost ceva și mai important decât farfuriile: sentimentul de comunitate. Asta înseamnă, de fapt, „Masa care unește” când se întâmplă cu adevărat: nu un eveniment cu decor, ci o întâlnire care îi face pe oameni să se vadă. O masă întinsă ca un pod — între generații, între vecini, între cei plecați și cei rămași.

Etapa a fost susținută și de economistul Ciprian Alexa, originar din Frenciugi, care a fost acolo nu doar ca ambasador, ci ca om care își recunoaște locul și îl pune în lumină. Împreună cu ansamblul „Noi și Vechi” (co-fondat alături de arhitectul Bogdan Curelariu), a susținut concursul și a făcut ceea ce fac cele mai bune inițiative pentru satul românesc: nu îl transformă în decor nostalgic, ci îl lasă să fie viu, cu muzică, alături de oameni care cred în Rost.

Când se cântă și se gătește în același loc, lucrurile se leagă altfel. Gustul nu mai e doar gust, devine memorie. Iar memoria nu mai e doar poveste, devine continuitate. Asta s-a simțit în Frenciugi: un sat care se prezintă ca o gazdă primitoare. Un sat care știe să atragă oaspeți, să pună merinde pe masă, să adune.

La final, tocănița Florenței și a lui Gigel Popovici a luat trofeul. Dar Frenciugi a câștigat, de fapt, ceva mai mare: o zi în care oamenii au stat împreună, au mâncat, au ascultat, au vorbit — și au plecat cu sentimentul că lucrurile esențiale încă se pot ține laolaltă. Într-o vreme în care ne vedem tot mai rar „pe viu”, o tocăniță bună poate fi, paradoxal, cea mai serioasă formă de comunitate.

Maura ANGHEL