Mascaradă pe bani publici, în Copou. Poli Iași, între rușine sportivă și faliment moral

Politehnica Iași s-a prezentat la Târgu Mureș cu înfumurarea unei echipe care încă trăiește dintr-un renume niciodată confirmat de fapte.

Inexistenți, acesta este cuvântul pentru a descrie evoluția fotbaliștilor ieșeni, luni seara, cu ASA Târgu Mureș (0-4!), una dintre adversarele directe la promovare. Niciun semn că există un antrenor cu un plan, nicio urmă de organizare, nicio scânteie de curaj sau dăruire. Totul a părut o improvizație colectivă, o plimbare dezinteresată pe teren, în dispreț total față de public și față de tricoul purtat. Iașul a fost făcut de râs la celălalt capăt al țării de o mână de jucători cocoloșiți și plătiți regește, care par să creadă că simpla lor prezență e suficientă.

Poli Iași continuă să trăiască pe spinarea unui oraș care-și rupe din bugetul de dezvoltare pentru a menține vie iluzia fotbalului de calitate. În realitate, e o decepție repetată, un spectacol mediocru susținut din banii oamenilor care încă mai speră că echipa poate redeveni un simbol al comunității.

Astăzi, însă, Poli nu mai e nici măcar umbra echipei care odinioară mai aduna orgolii și speranțe în Copou. Este o mascaradă pe bani publici, dirijată de o mână de manageri incapabili să explice de ce eșuează constant, dar care continuă să semneze ordine de plată ca și cum performanța ar fi doar o chestiune de cont bancar.

Insolvența în care a ajuns clubul nu e o întâmplare. Este rezultatul firesc al unui șir de eșecuri manageriale, al unei indiferențe instituționale și al lipsei de responsabilitate față de comunitate.

Ani la rând, s-au aruncat bani fără strategie, fără transparență, fără ca cineva să ceară socoteală. Nimeni nu a îndrăznit să pună întrebarea firească: ce primește Iașul în schimbul milioanelor investite anual într-un club care nu produce nimic?

Poli Iași are nevoie de o salubrizare completă – morală, administrativă și sportivă. Nu mai e loc pentru compromisuri, pentru „lasă că merge și-așa”.
Dacă tot vorbim despre bani publici, atunci trebuie să vorbim și despre răspundere publică. Clubul nu mai poate fi un refugiu pentru mediocritate și sinecuri mascate sub pretextul „iubirii de fotbal”.

E momentul ca orașul să iasă din muțenia colectivă și să ceară socoteală. Nu pentru un meci pierdut, ci pentru un deceniu pierdut – de iluzii, promisiuni și bani risipiți.

Până când Poli Iași nu va fi reformată din temelii, Copoul nu va mai fi simbolul mândriei ieșene, ci al unei mascarade finanțate din buzunarul aproape gol al unui oraș ce-și spune capitală a Moldovei europene. Dan M.BREZULEANU