Matei Vișinec, Doctor Honoris Causa al UAIC
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va acorda luni, 8 decembrie, titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului, dramaturgului și jurnalistului Matei Vișniec, membru de onoare al Academiei Române. Prin această distincție, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” omagiază una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii române contemporane, un autor a cărui operă s-a impus atât în spațiul cultural național, cât și pe marile scene ale lumii.
Născut în 1956 la Rădăuți, județul Suceava, Matei Vișniec a manifestat o vocație literară precoce. A scris poezie încă din copilărie și a debutat în 1972 în revista Luceafărul, iar în volum în 1980, la Editura Albatros, cu culegerea La noapte va ninge. Studiile de filozofie la București și participarea sa ca membru fondator al Cenaclului de luni i-au conturat definitiv profilul intelectual: un scriitor preocupat de libertatea spiritului, de forța cuvântului și de responsabilitatea morală a literaturii.
În anii în care cenzura limita expresia artistică, Vișniec a devenit una dintre figurile emblematice ale „rezistenței culturale”, fiind apreciat ca dramaturg chiar și când piesele sale erau interzise.
În 1987, scriitorul a plecat în Franța, unde a trăit inițial în exil politic. Acolo, opera sa dramaturgică a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, numele său ajungând pe afișele teatrelor din peste 40 de țări. Din 1990, Vișniec lucrează ca jurnalist la Paris, în redacția Radio France Internationale, fiind una dintre cele mai credibile și echilibrate voci ale jurnalismului cultural românesc din diaspora.
Matei Vișniec este autorul a șase volume de poezie, a numeroase piese de teatru scrise în română și franceză, a cinci romane și a unui volum de nuvele. În Franța, piesele sale sunt publicate de edituri importante și jucate constant în festivaluri și teatre de renume. Traseul său bi-cultural – între limba română și limba franceză, între Bucovina natală și Festivalul de la Avignon – a devenit o marcă distinctivă a creației sale.
Contribuția lui Matei Vișniec este astăzi recunoscută atât în România, cât și în Europa. Din 2016, municipiul Suceava găzduiește Teatrul „Matei Vișniec”, instituție care îi poartă numele și care dezvoltă un proiect teatral ambițios la nivel național și internațional. Tot la Suceava se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru „Matei Vișniec”, la a cărui organizare autorul este implicat direct, contribuind astfel la revitalizarea vieții culturale din regiunea sa natală.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași recunoaște nu doar opera literară vastă a lui Matei Vișniec, ci și rolul său de mediator cultural între România și Franța, între tradiție și modernitate, între literatura ca artă și literatura ca instrument al înțelegerii lumii. Carmen DEACONU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial. Admitere direct în anul III
Angajații Primăriei Iași care vin beți la serviciu vor fi concediați. Chirica: „De ce să dau afară pe cineva care își face treaba sau de ce să îi tai salariul?”
Lux pe bani fără urmă: ANAF pornește vânătoarea mașinilor de fițe cumpărate din surse „fantomă”
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Ce se poartă în Iași, în 2026. Branduri accesibile și prețuri reale
Tensiuni pe aeroport! Zeci de pasageri Wizz Air, dați jos din avion după o decizie de ultimă oră
Cum arată calculele pentru play-off după FC Argeș – FCSB 1-0. Campioana își complică tot mai mult viața
Trump primește medalia Nobel pentru Pace… dar nu și premiul
Dacia pregătește șampania în Raliul Dakar! Doar un dezastru ar putea răsturna clasamentul la vârf
Boli psihice care interzic șofatul. Ce afecțiuni pot duce la suspendarea permisului de conducere
Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază
FOTO Patrimoniul Iașului se extinde: câteva zeci de clădiri din centru, propuse ca monumente istorice
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
De la casual la competitiv: evoluția gaming-ului ca hobby
Unde va fi construit primul „oraș Mercedes-Benz” din lume. În centru va fi construită o clădire de aproximativ 341 de etaje FOTO/VIDEO
Planul de apărare al României, de 16 miliarde de euro, a fost aprobat de CE. Autostrăzile A7 și A8, printre proiectele finanțate
Ce înseamnă cu adevărat „durabilitate pe viață” pentru un implant dentar?
Ce pensie ai la 30 de ani vechime?
Ce analize sunt gratuite cu trimitere de la medicul de familie? Iată lista investigațiilor decontate de CNAS!
O pivniță veche din cimitirul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” adăpostește singurul osuar din Iași. Aici se află osemintele a 290 de persoane
Augustin Zegrean, după ce judecătorii CCR au amânat, din nou, Legea pensiilor magistraților: De data aceasta este justificată
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Postul intermitent, demontat de un nou studiu. Fără restricții alimentare, efectele sunt aproape zero
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş
