Mega-poiect în Neamț! Se construiește un spital de aproape 1,7 miliarde de lei, cu 469 de paturi
Unul dintre cele mai mari proiecte medicale din regiunea Moldovei intră într-o nouă etapă. Noul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț are finanțarea aprobată, iar autoritățile se pregătesc pentru emiterea autorizației de construire și deschiderea șantierului. Investiția se ridică la aproape 1,69 miliarde de lei, iar viitoarea unitate medicală ar urma să schimbe radical infrastructura sanitară din județ.
Proiectul este în prezent în etapa de proiectare, după ce Consiliul Județean Neamț a semnat încă din septembrie 2025 contractul pentru proiectarea și execuția noii clădiri. Următorul moment-cheie este emiterea autorizației de construire, după care lucrările pot intra efectiv în teren.
Un spital de 114.600 mp, cu aproape 470 de paturi
Noua unitate medicală va avea 423 de paturi pentru spitalizare continuă, la care se adaugă alte 46 de paturi pentru spitalizare de zi.
În total, viitorul spital va dispune de 469 de paturi, într-un complex cu o suprafață desfășurată impresionantă: aproximativ 114.600 de metri pătrați.
Ansamblul va fi format din două clădiri, una cu regim S+P+4E, iar cealaltă S+P+3E, unite printr-un corp de legătură S+P+2E. Acesta va reprezenta principala arteră de circulație a spitalului.
Proiectul include tehnologii medicale moderne și soluții de digitalizare, astfel încât noua unitate să fie adaptată cerințelor unui spital modern.
Contract de peste 722 de milioane de lei
Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit pentru 722,7 milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 145 de milioane de euro.
Durata prevăzută în contract este de 30 de luni: șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția propriu-zisă.
În cazul respectării calendarului, Piatra-Neamț ar putea avea în următorii ani una dintre cele mai importante investiții medicale noi din regiune.
Finanțarea totală a proiectului ajunge însă la aproape 1,69 miliarde de lei, ceea ce transformă investiția într-un adevărat proiect strategic pentru județ.
Nu va fi doar un spital. Se construiește și drumul până la el
Un proiect de asemenea dimensiune are nevoie și de infrastructură rutieră pe măsură. Iar autoritățile județene pregătesc în paralel un proiect separat pentru accesul către viitoarea unitate medicală.
Valoarea estimată a noului drum este de 50 de milioane de lei, aproximativ 10 milioane de euro, inclusiv TVA.
Drumul va conecta amplasamentul spitalului cu DN15D și va avea două puncte de acces.
Prima intersecție va fi amenajată la nivel, la kilometrul 3+288 al DN15D, iar cea de-a doua, la kilometrul 3+865, va fi realizată sub forma unui sens giratoriu.
Durata totală de implementare a proiectului rutier este estimată la 24 de luni.
Un șantier uriaș în pregătire
Dimensiunea investiției este dată nu doar de valoarea financiară, ci și de amploarea construcției. Cele două corpuri principale și clădirea de legătură vor forma un adevărat campus medical, cu spații concepute pentru activități medicale, administrative și tehnice.
Proiectul este realizat de o asociere complexă de firme, având ca lider Construcții Erbașu, alături de Concrete & Design Solutions, Concelex, Conest SA, Concelex Engineering, Mansart Corporate, Cubicon Invest și Terra Gaz Construct.
Din echipa proiectului fac parte și mai mulți subcontractanți specializați.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat de asocierea Popaescu & Co, Electroproiect și UTI Construction & Facility Management.
Miza: un nou pol medical pentru județ
Pentru Piatra-Neamț, proiectul înseamnă mai mult decât o clădire nouă. Este o încercare de a înlocui infrastructura medicală existentă cu un complex proiectat de la zero, adaptat tehnologiilor și standardelor actuale.
1,69 miliarde de lei, aproape 115.000 de metri pătrați construiți, 469 de paturi și încă 50 de milioane de lei pentru drumul de acces. Sunt cifrele unui proiect care poate schimba radical harta serviciilor medicale din județ.
Deocamdată, însă, marea promisiune trebuie să treacă testul decisiv: din proiect și documentații, în șantier și apoi într-un spital funcțional. Următorul pas este autorizația de construire. După ea, utilajele și muncitorii ar trebui să intre efectiv în teren. Daniel BACIU