Putem să nu mâncăm carne și totuși să nu postim. Putem respecta riguros toate regulile alimentare și, în același timp, să rămânem la fel de furioși, de grăbiți, de nemulțumiți sau de nepăsători. Pentru că postul adevărat nu este numai despre ceea ce scoatem din farfurie, ci despre ceea ce încercăm să scoatem din noi.

Postul începe acolo unde omul spune „Nu”

Să postești înseamnă, înainte de toate, să accepți că nu orice dorință trebuie satisfăcută imediat. Este un exercițiu simplu în aparență și foarte greu în realitate, într-o lume construită tocmai pe contrariul acestei idei: vrei ceva, cumpără; îți este poftă, mănâncă; te-ai enervat, răspunde; te-ai plictisit, deschide telefonul; ai fost rănit, lovește înapoi.

Postul introduce între impuls și faptă un spațiu în care omul poate alege.

De aceea, postul nu este o pedeapsă aplicată trupului și nici o demonstrație de rezistență. Este o încercare de a pune ordine într-o viață în care ajungem adesea să fim conduși de propriile pofte, frici, orgolii și automatisme.

O rugăciune fără multe cuvinte

Există rugăciuni rostite și există rugăciuni trăite, iar postul poate deveni una dintre ele. Atunci când omul renunță de bunăvoie la ceva pentru a face loc lui Dumnezeu, gestul în sine capătă sens spiritual. Nu foamea este scopul și nici performanța de a rezista un anumit număr de ore sau de zile. „Important este ce se întâmplă în interiorul acestei renunțări. Poți descoperi cât de repede te enervezi când nu primești ceea ce vrei. Cât de dependent ești de confort, cât de multe lucruri le consideri indispensabile, deși nu sunt. Postul developează ceea ce zilele obișnuite reușesc să ascundă", spune diaconul Nicolae Hulpoi, inițiatorul Taberei online de post cu apă și autorul cărții „Fermoarul Cerului". 

Nu folosește la nimic o farfurie curată și o inimă plină de venin

Aici începe partea dificilă. Este mult mai ușor să verifici eticheta unui produs decât să-ți verifici propriul comportament. Poți renunța la carne, dar să nu renunți la răutate. Poți evita laptele, dar să hrănești zilnic invidia. Poți ține toate zilele de post și să continui să vorbești urât despre ceilalți, să judeci, să umilești sau să întorci capul atunci când cineva are nevoie de tine. Un post redus exclusiv la alimentație riscă să devină o dietă cu justificare religioasă.

Sensul lui este mai adânc: să micșorezi zgomotul din tine pentru a putea auzi ceea ce, în restul timpului, acoperi cu grabă, consum și nemulțumire.

Postul nu înseamnă să devenim mai buni decât ceilalți

Una dintre cele mai subtile capcane apare tocmai atunci când omul începe să creadă că renunțarea îi conferă superioritate. „Eu postesc, el nu postește.” „Eu pot, el nu poate.” „Eu respect, ceilalți nu.”

„În clipa aceea, postul riscă să hrănească exact ceea ce ar trebui să slăbească: orgoliul. Nu știm lupta celuilalt, nu știm ce poate duce, ce boală are, prin ce perioadă trece și ce relație are cu Dumnezeu. Postul nu este concurs și nici probă publică de credință, ci este o lucrare discretă, aproape intimă", a continuat Nicolae Hulpoi.

Renunțarea, singură, lasă un gol care, dacă acel gol nu este umplut cu ceva, ne întoarce repede la vechile obiceiuri. De aceea, postul are sens atunci când mai puțină mâncare înseamnă mai multă atenție. Când mai puțin timp pierdut înseamnă mai mult timp pentru cei de lângă noi. Când banii economisiți ajung la cineva care are nevoie de ei. Când tăcerea înlocuiește replica răutăcioasă. Când rugăciunea ia locul câtorva minute de zgomot inutil.

Nu doar „la ce renunț?” este întrebarea postului, ci și „ce pun în loc?”.

Cel mai greu post este cel de noi înșine

Postim de la mâncare câteva ore, de la telefon, cu greu câteva minute. De la judecarea altora, uneori nici atât. Poate tocmai de aceea postul rămâne actual. Nu pentru că lumea ar avea nevoie de mai multe interdicții, ci pentru că omul contemporan are foarte puține ocazii în care își spune deliberat: „Nu trebuie să primesc tot ce vreau. Nu trebuie să răspund fiecărui impuls. Nu sunt obligat să-mi urmez fiecare poftă.”

Din păcate, această libertate nu se câștigă într-o zi, ci se exersează. Când postul este însoțit de rugăciune, de milostenie, de iertare și de o privire mai atentă asupra propriei vieți, renunțarea încetează să mai fie o simplă lipsă, devine o întâlnire.

Poate că aceasta este, de fapt, una dintre cele mai frumoase definiții ale postului: o rugăciune către Dumnezeu spusă nu numai cu buzele, ci cu întreaga viață. Maura ANGHEL