Povestea nespusă a credinței Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare și a celor care au schimbat ziua de 4 noiembrie

Calendarul ortodox îi pomenește pe 4 noiembrie pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare, pe Sfinții Mucenici Nicandru și Ermeu, dar și pe Sfântul Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama.

Pe 4 noiembrie, credincioșii ortodocși își îndreaptă atenția către mai multe exemple de sfinți care au trecut prin încercări grele, au făcut alegeri hotărâtoare și și-au mărturisit credința. Toate aceste povești vin din locuri diferite, de la Bitinia la Pont și Grecia, dar au în comun o legătură puternică cu Dumnezeu.

Un drum neașteptat spre credință

Ioanichie cel Mare s-a născut în satul Maricat din Bitinia, Asia Mică, pe vremea împăratului Leon Isaurul. Părinții lui, Mitrichie și Anastasia, nu aveau posibilități materiale, așa că nu l-au putut trimite la școală. Mai târziu, Ioanichie a ajuns să facă parte din armată.

În timpul războiului dus de împăratul Leon al IV-lea împotriva bulgarilor, s-a remarcat prin curaj. Drept răsplată, împăratul l-a trecut pe lista de onoare a soldaților și a vrut să-l răsplătească după război cu bunuri. Totuși, Ioanichie a ales să urmeze calea credinței în Hristos.

La un moment dat, a căzut în rătăcirea luptei împotriva icoanelor. Un bătrân călugăr l-a ajutat să înțeleagă greșeala și, din acel moment, viața lui a început să se schimbe profund.

A trăit în mai multe mănăstiri, printre care Avgarov, unde starețul Grigorie i-a fost ca un părinte, Utotelos, unde a învățat să citească și să scrie, și Antidin, unde a rămas doi ani. Apoi s-a retras în sihăstria din Muntele Trihalix, căutând liniștea și rugăciunea. Pentru că mulți oameni veneau la el pentru binecuvântare, s-a mutat pe un munte lângă satul Elespont.

După cum apare în textele bisericești, Dumnezeu i-a dat puterea să treacă peste greutăți mari și darul de a vedea și a proroci. A prezis moartea împăratului Nichifor în lupta cu bulgarii, călugărirea fiului acestuia, Stavrichie, și moartea lui în anul următor. Ioanichie a murit la vârsta de 115 ani.

Tropar Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Răbdarea care a schimbat totul

Nicandru, episcopul Mirelor, și Ermeu, preotul, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Tit. Au adus mulți oameni la credință, ceea ce le-a atras dușmănia păgânilor. Au fost prinși și duși în fața comitelui Livanie, cunoscut și ca Libaniu.

Acolo li s-a cerut să renunțe la credință, dar au rămas fermi, deși știau ce îi așteaptă. Au fost chinuiți în multe feluri.

Au fost legați de cai și târâți pe pământ, apoi aruncați într-un cuptor cu foc, iar la final au fost îngropați de vii. Sunt pomeniți ca mucenici care nu au cedat nici în fața morții.

Deși viața lor este prezentată pe scurt, mesajul este clar. Nicandru și Ermeu au rămas statornici în credință până la capăt, iar credincioșii îi pomenesc pentru curaj și răbdare.

Tropar pentru mucenici

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

O viață plină de încercări și credință

Gheorghe Mărturisitorul din Drama s-a născut în 1901, în Arghiropolis, Pont, astăzi Gümüșhane, Turcia. Părinții lui, Sava și Sofia Karslidis, erau credincioși. La botez a primit numele Atanasie.

A rămas orfan de mic, fiind crescut de bunica din partea tatălui, alături de un frate și o soră. Bunica le-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu, pentru slujbele bisericii și viața creștină.

Mergeau în pelerinaj la Mănăstirea Panaghia Sumela din Pont, un loc monahal important. După moartea bunicii, Atanasie a primit o icoană a Maicii Domnului, pe care a păstrat-o toată viața. A plecat apoi cu bunicul său spre Erzurum și Tbilisi, în Georgia.

Puterea credinței în vremuri grele

Atanasie a intrat în obștea mănăstirii Noul Athos, unde a învățat limba georgiană și a deprins ascultarea, smerenia și rugăciunea. Viața monahală a început într-o perioadă dificilă.

În 1917, bolșevicii au venit în mănăstire, i-au spânzurat pe clerici, iar pe cei care nu au renunțat la credință i-au ucis. Atanasie și câțiva au scăpat cu viață.

La 20 iulie 1919 a fost călugărit cu numele Simeon. La scurt timp, a fost întemnițat și chinuit de atei. Din cauza suferințelor, și-a pierdut dinții și picioarele i-au fost grav rănite.

În 1923 a fost eliberat și a plecat la Suhumi, în Abhazia. Pe 8 septembrie 1925 a fost hirotonit preot și a primit numele Gheorghe. Chiar dacă era tânăr, era respectat pentru echilibrul și înainte-vederea sa.

În 1929 a ajuns în Grecia, în satul Sipsa, azi Taxiarhes, lângă Drama. Deși avea probleme la picioare, a avut o lucrare duhovnicească importantă printre credincioși, apropiindu-i de Biserică mai ales prin Spovedanie, pe care o considera esențială.

În 1936 a mers în pelerinaj în Țara Sfântă. La întoarcere, a decis să ridice o mănăstire cu hramul Înălțarea Domnului. În 1939 a construit o biserică și câteva case pentru obște.

Din acea perioadă sunt multe mărturii ale ucenicilor săi. Gheorghe îi sfătuia să se spovedească și să postească înainte de Împărtășanie. Le amintea păcate uitate sau nespuse și nu îi împărtășea pe cei care nu erau împăcați cu aproapele sau nu își făceau canonul.

Era cunoscut pentru nevoința sa: dormea puțin, pe o rogojină, purta haine modeste, nu mânca niciodată carne și pește doar rar. Deși era bolnav, primea zilnic credincioși și se ruga în fiecare noapte în biserică până dimineața, adesea săvârșind Liturghia înainte de răsărit. Ucenicii spun că fața lui strălucea în timpul slujbei.

Trimitea oameni să cheme credincioșii la biserică, îi învăța să-și facă semnul crucii corect și să păstreze liniștea la slujbă. A făcut multe vindecări, dar încerca să le țină ascunse din smerenie.

Prin darul său, a prezis începutul celui de-al Doilea Război Mondial și Războiul civil din Grecia. Prin rugăciune, a protejat mănăstirea și pe credincioși, care nu au avut de suferit în acele vremuri.

În 1959 și-a prevăzut sfârșitul și le-a spus asta apropiaților. În zorii zilei de 4 noiembrie, după ce s-a rugat în fața icoanei Maicii Domnului, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. După trei zile, trupul său a fost găsit nestricat și a fost înmormântat lângă biserica ridicată de el.

Moaștele sale, cu mireasmă plăcută, au fost descoperite pe 9 februarie 2006 de Mitropolitul Pavlos al Dramei. În 2011, acesta a oferit Patriarhiei Române un fragment din moaștele Sfântului Gheorghe și o icoană cu chipul său. În 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca el să fie pomenit în calendar pe 4 noiembrie.

Tropar, glasul al 5-lea

Pe ctitorul cinstitei Mănăstiri a Sfintei Înălțări, pe lucrătorul de taină al plânsului aducător de bucurie, pe învățătorul rugăciunii inimii, al smereniei și al trezviei, pe Cuviosul Gheorghe în cântări să-l cinstim noi, credincioșii, ca pe o laudă nouă a Mărturisitorilor, strigând: Purtătorule de chinuri, cu dumnezeiesc ajutor ocrotește-i pe cei ce se roagă ție!

O zi cu multe semnificații pentru credincioși

Pe lângă sfinții pomeniți mai sus, Mineiul amintește și alte sărbători pe 4 noiembrie. Acestea completează imaginea zilei și arată cât de bogată este memoria Bisericii. Unele dintre ele sunt legate de mucenici, altele de proroci sau conducători creștini.

• Sfântul Mucenic Porfirie, cel dintre mimi, adică dintre actori;


• Pomenirea plângerii Prorocului Ieremia pentru Ierusalim şi pentru robirea lui, şi a uimiri lui Abimelec;


• Sfântul şi Binecredinciosul Împărat Ioan Duca Vatat Milostivul, care în Magnesia cu pace s-a săvârşit.

Astfel, ziua de 4 noiembrie rămâne una cu multe exemple pentru credincioșii ortodocși. Sunt pomeniți oameni care au trecut prin sărăcie, război, prigoană și suferință, dar care au rămas aproape de credință până la sfârșit.