Meniul de post a ajuns un lux obraznic. Urzicile costă cât o jumătate de pui, iar fasolea bate grătarul

* Postul Mare a început, pentru multe familii din Iași, nu cu rețete, ci cu calcule * verdețurile și legumele de bază sar de praguri care, până nu demult, păreau rezervate cărnii * în piețe și supermarketuri, meniul de post arată tot mai mult ca un prânz „de fițe”, doar că fără desert

În mod tradițional, postul era perioada în care simplificai: mâncare puțină, curată, ieftină, gătită acasă. În primăvara lui 2026, însă, „ieftin” devine cuvântul care dispare primul de pe listă. În multe locuri din țară, presa notează deja „prețuri record” la legume și fructe odată cu Postul Paștelui, început pe 23 februarie.

Pe tarabe, vedetele postului, urzicile, au ajuns să fie vândute ca delicatese: în jur de 15 lei pentru o cantitate mică ambalată (sau echivalentul care te duce, la final, spre prețuri de carne). În Iași, discuția despre „verdețuri ca lux” nu e nouă: urzicile au fost semnalate și în 2025 la prețuri care au stârnit revoltă tocmai pentru că depășeau reflexul de „mâncare modestă”.

Apoi vine spanacul, paradoxul perfect: chiar și când e etalat în piețe, poate ajunge la sume care sperie, adică 20-25 lei/kg. Între timp, în retail există promoții care arată cât de mare e ecartul dintre „ofertă” și „piață”: de pildă, spanacul tocat congelat (1 kg) apare la preț redus în catalog, sub 13 lei/kg într-o perioadă limitată (4–10 martie). Diferența spune o poveste: lanțul scurt vs. lanțul lung, sezon vs. import, stocuri vs. „vârf” de cerere.

Ardeiul gras și ciupercile completează tabloul cu prețuri care te fac să te uiți de două ori la etichetă, ca și cum ar fi produse rare, culese de căutători de trufe, nu ambalate pe bandă. Iar fasolea – alimentul „de sărac” în imaginarul românesc – ajunge, în unele piețe, să fie comparată direct cu carnea la cost, exact în săptămânile în care cererea de alternative vegetale explodează.

Și conopida se aliniază trendului: plătești pe kilogram de parcă ai cumpăra un ingredient de brunch urban, nu o legumă care, în mod normal, ține loc de friptură în farfuria de post.

Orez prăfos și pâine acră

Ce mai rămâne, realist, în coșul celor care vor să postească fără să-și rupă bugetul?
Rămân „umpluturile” ieftine: orezul (de obicei, cel prăfos, la 10–12 lei/kg), pastele (cele mai accesibile, nu neapărat cele mai prietenoase pentru toată lumea), cartofii și pâinea de proastă calitate. Plus soia expandată, pentru cine o tolerează și o acceptă la gust. Iar postul, în loc să fie un demers așezat, devine, pentru tot mai mulți, o penitență economică: mănânci „de post”, dar plătești ca la restaurant.

În fiecare început de sezon, legumele sunt sensibile la costurile de producție, energie, transport și la dependența de importuri, iar postul adaugă un ingredient imbatabil: cererea crește brusc, pe un interval scurt. Când urzica ajunge să concureze cu carnea, iar fasolea să pară „premium”, nu se schimbă doar meniul – se schimbă și ideea de post: din alegere spirituală, în probă de rezistență financiară.

Clara DIMA