INCHIDE

Miroslava investește peste 25 milioane de lei într-un centru multifuncțional pentru copii

Miroslava investește peste 25 milioane de lei într-un centru multifuncțional pentru copii

* măsura își propune să contribuie la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială, prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea competențelor sociale și educaționale ale copiilor și consolidarea unui mediu comunitar deschis, echitabil și solidar * n cadrul proiectului vor beneficia direct 260 de copii aflați în situații de vulnerabilitate, dintre care 26 de copii de etnie romă, care vor avea acces gratuit la activități educaționale, sportive și recreative

Comuna Miroslava face un pas important în direcția incluziunii sociale și a dezvoltării armonioase a copiilor din comunitate. În următorii patru ani, localitatea va beneficia de o investiție majoră prin proiectul „Construire centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Fondul Social European Plus (FSE+) și Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Inițiativa are ca scop principal reducerea disparităților dintre copiii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială și ceilalți copii din comunitate, oferindu-le acces egal la servicii de calitate, activități educative, sportive și culturale și oportunități reale de dezvoltare personală. Proiectul este implementat în parteneriat între UAT Comuna Miroslava, liderul parteneriatului, și Clubul Sportiv Știința Miroslava, pe o perioadă de 48 de luni, în intervalul 1 septembrie 2025 – 31 august 2029.

Obiectivul general al proiectului este crearea unui centru modern, sigur și incluziv, care să îmbunătățească accesul copiilor din zone izolate sau dezavantajate ale comunei la activități sportive, culturale și educative de calitate. Prin acest demers, proiectul își propune să contribuie la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială, prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea competențelor sociale și educaționale ale copiilor și consolidarea unui mediu comunitar deschis, echitabil și solidar. „Centrul multifuncțional va deveni un spațiu dedicat dezvoltării armonioase a copiilor, un loc în care aceștia să se simtă sprijiniți, valorizați și motivați să-și descopere potențialul”, au transmis inițiatorii proiectului.

În cadrul proiectului vor beneficia direct 260 de copii aflați în situații de vulnerabilitate, dintre care 26 de copii de etnie romă, care vor avea acces gratuit la activități educaționale, sportive și recreative.

Prin această investiție, Comuna Miroslava își propune să creeze nu doar o clădire, ci un adevărat centru de incluziune socială, în care copiii să găsească sprijin, oportunități și modele pozitive. Activitățile organizate aici vor contribui la creșterea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă și a responsabilității, îmbunătățirea performanțelor școlare, reducerea discriminării și a segregării sociale, precum și la consolidarea relațiilor dintre școală, familie și comunitate.

Participarea la activități într-un spațiu modern și omologat le va oferi copiilor șansa de a se dezvolta într-un mediu sigur și prietenos, comparabil cu cel din marile orașe, oferindu-le astfel motivație, încredere și perspective reale pentru viitor.

Investiția totală se ridică la 25,15 milioane lei, dintre care 10,64 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene și de stat. Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului se ridică la 132,9 mii lei, iar cheltuielile neeligibile sunt de 14,38 milioane lei. Carmen DEACONU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!