O familie cu zece copii din Neamț a primit o casă și o mașină!
* după doi ani de muncă și sprijin constant, o familie cu zece copii din județul Neamț a intrat în noul an cu o casă complet funcțională și cu o mașină * sprijinul a venit prin Departamentul Pro Vita, din cadrul Arhiepiscopia Iașilor
În satul Ruseni, județul Neamț, o familie cu zece copii a început anul cu sentimentul rar al unei etape încheiate la timp: locuința în care trăiesc este, în sfârșit, un cămin așezat, cald și complet utilat, iar ultimele zile au adus și un sprijin decisiv — un autoturism adaptat dimensiunii familiei. Proiectul care le-a schimbat concret viața a însemnat doi ani de muncă și mobilizare și a fost derulat prin Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, în cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, prin inițiativa „Dar pentru copii”.
Familia Rica numără 12 membri. Cea mai mică dintre copii, Filofteia, are 8 luni, iar cea mai mare, Elena, este studentă la Farmacie și bursieră Pro Vita Iași. Între ele se află ceilalți copii — preșcolari și școlari — fiecare cu ritmul, pasiunile și talentul lui, într-o casă în care spațiul nu este un moft, ci o condiție de normalitate.
Mama, cadru didactic, s-a dedicat creșterii și educației celor mici, iar tatăl lucrează la combinatul din Săvinești, cu un venit modest. Până nu demult, familia trăia într-o casă veche, cu doar două camere. La îndrumarea părintelui paroh Cătălin-Constantin Damian, tatăl a început construirea unei case noi, însă resursele limitate au făcut ca lucrările să înainteze greu. În momentul includerii în proiect, familia locuia în trei camere nefinalizate, fără bucătărie și baie amenajate, într-un spațiu insuficient pentru nevoile unei familii numeroase.
Cu sprijinul donatorilor și al celor care au răspuns apelului, casa a fost completată pas cu pas, prin intervenții esențiale: au fost demolate două construcții vechi din curte pentru a face loc amenajărilor, parterul și mansarda au fost finisate integral (zugrăveli, parchet, gresie și faianță), camerele au fost mobilate și dotate astfel încât fiecare copil să aibă un spațiu potrivit pentru studiu, odihnă și joacă, iar bucătăria a fost amenajată și echipată cu electrocasnice adecvate unei familii numeroase. În plus, a fost instalată o fosă septică ecologică, s-a construit un adăpost pentru animale — o sursă importantă de hrană curată — și a fost achiziționată o centrală termică, împreună cu anexa necesară și instalația aferentă.
Rezultatul se vede astăzi într-o casă bine rânduită, pregătită să susțină o viață de familie stabilă, în care copiii să crească în siguranță și cu șanse reale la un parcurs normal.
Odată cu această achiziție, proiectul dedicat familiei Rica s-a încheiat, lăsând în urmă nu doar o casă și o mașină, ci o stabilitate câștigată prin efort comun.
Din 2019 până în prezent, prin proiectul „Dar pentru copii” au fost construite sau reabilitate locuințe pentru șase familii numeroase din județele Iași, Botoșani și Neamț. În această perioadă a început și sprijinirea familiei Roșu, o familie cu șapte copii din Vânători, pentru care urmează să fie ridicată o casă de la zero.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Banii publici s-au lipit de conturile nevestei lui Relu Fenechiu! Consoarta pușcăriașului primește sute de contracte fără licitație. În doar câteva zile a pus mâna pe 720.000 de lei
Furt masiv de energie, în Moldova!
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Doar două şcoli din judeţul Iaşi nu au organizat simularea Evaluării Naţionale
Ieșenii, chemați să doneze bani pentru un proiect de transport futurist
Mașini de peste 230.000 de lei, căutate de autorități, oprite la frontieră
Record absolut de apeluri la 112 și peste o mie de amenzi, în week-end, la Iași!
Ziua Mondială a Asistenței Sociale, la Iași. Aerobic și cursuri de dans modern pentru bătrânii din centrele sociale
Funcționari din Finanțele ieșene, prinși în incompatibilitate. Reprezentau firme private pe care ar fi trebuit să le controleze!
La o cană cu tuș
Iașul și Odesa, alianță în plin război!
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Meci nebun în playout! Botoșani juca în 10 și era condusă la intrarea în prelungiri! Ce a urmat a fost total nesperat
Scorul demografic al României: câte două decese la fiecare naștere
Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii
CURS BNR: Euro și dolarul scad puternic.
De ce vor merge tramvaiele pe partea stângă a străzii Sf. Lazăr, spre Hală? Cum se va circula „în cerc” pe traseul Palat-Pd. Roș-Sf. Lazăr-A. Panu?
Rate mai mari la credite
Banii publici s-au lipit de conturile nevestei lui Relu Fenechiu! Consoarta pușcăriașului primește sute de contracte fără licitație. În doar câteva zile a pus mâna pe 720.000 de lei
Furt masiv de energie, în Moldova!
Iranul lansează un avertisment direct României privind o posibilă implicare militară alături de SUA
Teleormanul sfidează România!Fără echipă în primele două ligi, inaugurează stadion de 10 milioane de euro, dar se închide fabrica de rulmenți: 800 de șomeri noi
Scandal la Finanțele din Iași: cinci funcționari ai ANAF prinși reprezentând firme private
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Focșani 2026: Festivaluri și atracții VR în Vrancea
Perspective pentru duelul dintre România și Turcia în drumul spre Mondialul din 2026
Doar două şcoli din judeţul Iaşi nu au organizat simularea Evaluării Naţionale
Titluri Horror și Thriller care Maximizează Tehnologia PS5
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale
FOTO - „Câtă frunză și iarbă!” Zeci de camioane UMB surprinse pe șantierul A7 Bacău – Pașcani
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
La Iași apare prima „pădure fără frontiere”!
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Bronz național pentru Stomart Iași! Parcurs spectaculos al echipei U17 la turneul final
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Ploaie de miliarde de la buget pentru autostrăzile din Moldova!
Sistemele medicale cedează: tot mai multe femei se confruntă cu anxietate severă
La o cană cu tuș
Armata română scoate la concurs sute de posturi – Salarii nete de aproape 30.000 de lei pe lună
La o cană cu tuș
Autostrăzile Moldovei prind viteză
Iașul pierde 17 clase de gimnaziu, dar câștigă 40 de clase de liceu!
Aplica acum la Gloria Agency – Studio videochat Bucuresti cu cele mai bune conditii din industrie
Intestinul ne controlează stresul, somnul și starea de spirit
Descoperă cum Soft2Bet stabilește standardul global pentru iGaming responsabil.
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Moldova
Iașul și Odesa, alianță în plin război!
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Banii publici s-au lipit de conturile nevestei lui Relu Fenechiu! Consoarta pușcăriașului primește sute de contracte fără licitație. În doar câteva zile a pus mâna pe 720.000 de lei
Furt masiv de energie, în Moldova!
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Politica
VIDEO Guvernul pregătește legea cumulului pensie-salariu. Bolojan: 'Am obținut toate avizele / Va fi posibil doar dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei'
Video: Nicușor Dan, după ședința CSAT: România analizează solicitarea SUA privind trimiterea de forțe și echipamente la baza Mihail Kogălniceanu
Nouă conducere la PSD municipiul Iași: Adrian Florin Boca preia organizația
Maia Sandu rupe zvonurile: „De ce aş face asta?” — nici vorbă de președinția României!
Lovitură pentru „băieții deștepți” din evaziune! Statul închide portița prin care firmele cu datorii erau pasate oamenilor vulnerabili
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
Ultima Ora
La o cană cu tuș
Iașul și Odesa, alianță în plin război!
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Meci nebun în playout! Botoșani juca în 10 și era condusă la intrarea în prelungiri! Ce a urmat a fost total nesperat
