O sută de specialiști în neuroștiințe și-au dat întâlnire la Iași
Personalităţi din domeniul neuroştiinţelor se întâlnesc la Iaşi, în perioada 9-12 octombrie, când este organizată a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România. 100 de speakeri vor discuta despre „Neuroştiinţele în Serviciul Pacientului”.
La evenimentul care se va desfăşura la Hotel Ramada, participă, onsite şi online, personalităţi din domeniul neuroştiinţelor, din ţară cât şi străinătate, asistenţi medicali, psihologi, psihiatrii, studenţi. Ei vor discuta despre provocările din neurochirurgie, neurologie, neurooftalmologie, neurorobotică, neuroradiologie, neuroanatomie patologică, oftalmologie, recuperare medicală, medicină de urgenţă. „Tematica generală a Congresului din acest an va acoperi întregul domeniu al neurochirurgiei, al neurologiei şi al neuroştiinţelor şi va pune accent pe cele mai recente progrese din fiecare domeniu”, a spus prof.univ. Lucian Eva, preşedintele Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România.
În cadrul evenimentului va fi organizată şi o nouă ediţie a manifestării ştiinţifice intitulat[ Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. „Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne ne oferă o mare oportunitate de a ne alătura experţilor, profesorilor şi practicienilor, în jurul celor mai importante dezbateri despre neuroştiinţe din lumea de azi, care vor atrage o gamă largă de gânduri, cercetări şi practici din diferite specialităţi pentru a analiza şi revaloriza convingerile de lungă durată, atitudinile şi modurile de explorare în neuroştiinţele moderne”, a declarat prof.univ. Lucian Eva.
În cadrul lucrărilor celei de a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România, vor fi susţinute o sută de prezentări ştiinţifice. „Ediţia din acest an a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România va include un simpozion dedicat bolilor rare şi autoimune - Simpozionul Naţional de Neuroştiinţe Moderne Bolile Rare şi Autoimune. Noi tendinţe în diagnostic şi tratament ce va oferi prilejul de a milita pentru un progres real la nivel local şi naţional al acţiunilor şi intervenţiilor menite să îmbunătăţească calitatea serviciilor medicale de diagnostic şi tratament pentru bolile rare şi să asigure egalitatea de şanse în integrarea socială a pacienţilor diagnosticaţi cu o boală rară, precum şi un simpozion dedicat atrofiei musculare spinale - Simpozionul Naţional de Neuroştiinţe Moderne Atrofia Musculară Spinală la Adult. Abordare practică şi opţiuni terapeutice. Subiectele abordate în cadrul sesiunilor de prezentare a acestui simpozion vor fi bolile musculare, ale nervilor periferici, posibilităţi de diagnostic şi tratament precum şi necesitatea echipei multidisciplinare. Sunt sigură că excelenţa academică a lucrărilor va contribui ca acest eveniment să fie unul cu adevărat memorabil şi că vom avea privilegiul de a descoperi aici, la Iaşi, nu numai pagini marcante de istorie, ci şi o tradiţie remarcabilă a şcolii româneşti de Neurochirurgie şi Neurologie”, a transmis dr Florentina Danciu, preşedintele executiv al Congresului. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Rusia a trimis la Iași un interlop de pe lista „Most Wanted”
Noul sediu al Operei, la stadiul... „mai analizăm puţin”
Ministrul Culturii anunţă schimbări importante în instituţiile culturale din Iaşi
Actriţa Andreea Boboc aşteaptă cu emoţie Gala UNITER
10 accidente grave pe zi. Iașul intră pe harta siguranței rutiere
Au venit banii de la „Anghel Saligny”!
Doi militari din Botoșani, răniți grav într-o explozie
Un elev de 14 ani, bătut cu sălbăticie de doi colegi
Brâncuși, vernisat la Iași de Ziua Internațională a Muzeelor
Un nou scandal pe Autostrada Unirii, cu CNIR în prim-plan
Apel cutremurător pentru copiii din Botoșani!
Alexandru Marin, gigantul cu tehnică de bijutier și durerea pe care o poartă: „Cât voi trăi mă va măcina gândul că n-am jucat în prima ligă”!
Final de infarct în Superligă
Dezlegare la cazan: Ieșenii pot face sute de litri de țuică fără accize!
Rusia a trimis la Iași un interlop de pe lista „Most Wanted”
Horoscopul zilei de marți, 19 mai 2026
Noul sediu al Operei, la stadiul... „mai analizăm puţin”
Ministrul Culturii anunţă schimbări importante în instituţiile culturale din Iaşi
Actriţa Andreea Boboc aşteaptă cu emoţie Gala UNITER
10 accidente grave pe zi. Iașul intră pe harta siguranței rutiere
Au venit banii de la „Anghel Saligny”!
Ideea aderării României la zona euro revine brusc în prim-plan
Euro a revenit la pragul de 5,21 lei
Doi militari din Botoșani, răniți grav într-o explozie
România se îndatorează cu peste un milliard de euro lunar!
Numărul operatorilor licențiați de jocuri de noroc online din România a atins un nou maxim în 2026
Ce spune ceasul de la mâna ta despre tine, înainte să deschizi gura
Ce vehicule electrice pot folosi fără permis în România în 2026? Tot ce trebuie să știi despre noile opțiuni de mobilitate
Aparat de masaj pentru picioare acasă vs clinică de drenaj limfatic: comparație și top 3 aparate recomandate în 2026
Cum să identifici cazinourile noi cu aplicații mobile de înaltă performanță?
Un elev de 14 ani, bătut cu sălbăticie de doi colegi
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde