Oierii cer demisia șefului ANSVSA și amenință cu proteste
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis Botoșani acuză conducerea ANSVSA că nu a gestionat eficient criza sanitar-veterinară și că nu a reușit să deblocheze exporturile de animale vii. Fermierii avertizează că piețele externe tradiționale sunt ocupate de concurenți, în timp ce oierii români rămân cu animalele nevândute și cu pierderile în ferme.
Ionică Nechifor, președintele Moldoovis și director tehnic al Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine Romovis, susține că exportul de animale vii din România este practic blocat, iar efectele sunt suportate direct de fermieri.
„Operatori economici din alte state membre ale Uniunii Europene preiau contracte și piețe tradiționale ale exportatorilor români, în timp ce crescătorii români suportă integral consecințele economice ale acestei situații”, a declarat Ionică Nechifor.
Miza este una majoră pentru fermele românești. Exporturile de animale vii, în special către statele arabe, reprezintă una dintre principalele căi de valorificare a mieilor și oilor. Blocarea transporturilor înseamnă animale rămase în exploatații, costuri suplimentare pentru furaje și scăderea prețurilor oferite crescătorilor.
Fermierii acuză pierderea piețelor externe
Reprezentanții Moldoovis consideră că actuala conducere a ANSVSA poartă răspunderea administrativă și managerială pentru întârzierea ridicării restricțiilor și pentru incapacitatea de a restabili încrederea partenerilor comerciali.
„Actuala conducere a ANSVSA poartă responsabilitatea administrativă și managerială pentru incapacitatea instituției de a restabili încrederea partenerilor europeni și de a implementa, într-un termen rezonabil, măsurile necesare pentru ridicarea restricțiilor”, a afirmat președintele asociației.
Acuzațiile vin după luni de tensiuni între organizațiile crescătorilor și autoritatea sanitar-veterinară. La începutul lunii aprilie, conducerea Federației Romovis s-a întâlnit cu președintele ANSVSA, fiind discutate măsuri de supraveghere sanitară, responsabilitatea autorităților și constituirea unui grup tehnic de lucru.
Fermierii susțin însă că discuțiile nu au produs rezultatele economice așteptate, iar exportatorii români continuă să piardă contracte.
Protest anunțat în fața ANSVSA
Federația Romovis îi acordă lui Alexandru Bociu termen până la 19 iunie 2026 pentru a demisiona. Organizația solicită, în același timp, intervenția Guvernului și măsuri concrete pentru deblocarea comerțului cu ovine și caprine.
În cazul în care solicitările nu vor fi soluționate, federația intenționează să depună, pentru 23 iunie, cererea de autorizare a unui protest în fața sediului ANSVSA din București.
„Crescătorii de ovine și caprine nu mai pot accepta pasiv distrugerea unui sector strategic al agriculturii românești”, a transmis Ionică Nechifor.
Până la prezentarea unui răspuns oficial al ANSVSA la cererea de demisie, acuzațiile privind responsabilitatea conducerii instituției reprezintă poziția asumată de Moldoovis și Federația Romovis.