Orele remediale au zguduit orgoliile părinților ieșeni

* în noul an școlar, introducerea orelor remediale obligatorii în învățământul primar stârnește controverse: unele voci le văd ca presiuni inutile, altele ca un impuls de progres * adevărata tensiune apare între așteptările părinților și limitele performanței reale ale copiilor

De la prima zi de școală, în saloanele clasei primare, s-a desprins un nou subiect delicat: orele remediale obligatorii. Fire nevăzute ale sistemului, ele se cer acum ca un instrument indispensabil al școlii moderne — dar nu fără ecouri în sufletul elevilor și în convingerile părinților. Mulți învățători cred că impunerea lor nu aduce nimic altceva decât stres suplimentar pentru cei mai mici, în vreme ce alții sunt ferm convinși că remedialul devine sămânța competiției sănătoase.

Dar dincolo de acest duel didactic, o altă forță perturbatoare se ascunde: orgoliul părintesc. Cadrele didactice din Iași povestesc că presiunea acestora este mai greu de temperat decât dificultățile pedagogice. Părinții solicită doar note mari, refuză să accepte că elevii au ritmuri diferite de învățare și deseori îi scutesc de prezență sub pretexte nesigure. Subtil sau imperios, mesajul e clar: copilul meu trebuie să fie primul, iar dacă nu este — vina este a sistemului, a profesorului, a guvernului.

„Am încercat un demers clar: după testare, cine a adunat sub un prag impus trece la remediale, ceilalți merg spre evaluări de performanță. Ce măsură credeți că a generat mai multă tensiune? Părinții n-au acceptat ideea că unii copii nu se ridică la standardele dorite de ei și au protestat. Cu toate acestea, implicarea lor a crescut, iar progresul la clasă e vizibil”, mărturisește învățătoarea Alina Hondrea, de la o școală din Iași.

Ea adaugă că, într-adevăr, școala are rolul central — dar fără un sprijin constant acasă, la masa de lucru individuală, nu pot fi așteptate salturi spectaculoase în rezultatele copiilor.

Ce sunt orele remediale?

Înțelegerea profundă a remedialului constă în diferența dintre intenție și efect. În esență, orele remediale concepute să fie obligatorii sunt un spațiu temporar în care elevii care întârzie primesc atenție personalizată: se revizitează noțiunile neasimilate, se răspunde la întrebările nespuse și se adaptează ritmul predării nevoilor fiecăruia. Sunt remedii ale cunoașterii, nu pedepse ale notei, și nu ar trebui să devină sursă de anxietate, ci de reconstrucție.

Dar când presiunea vine din tribunele părinților, când orgoliul interferează cu bunul simț educațional și când așteptările sunt izvorâte din comparații nebune, scopul remedialului se pierde într-o hățiș de nemulțumiri. Elevii devin pionii unei ambiții exterioare, iar profesorii — țapii ispășitori ai unui sistem ideal.

În fața acestei dinamici fragede, școala și părinții au nevoie de alianță și empatie. Necesitatea majoră este să se colaboreze, să se accepte că progresul nu e uniform, că fiecare copil își are ritmul propriu și că sprijinul trebuie să fie blând și perseverent. Orele remediale pot deveni un început luminat, dar doar într-un cadru în care nu se urmăresc primele poziții forțate, ci armonia dezvoltării copiilor.

Maura ANGHEL