Părinţii a 11 copii, amendaţi după o agresiune în zona centrală a municipiului Botoşani - Victima, un elev olimpic
Poliţiştii din Botoşani au amendat părinţii a 11 copii care, la sfârşitul săptămânii trecute, au agresat un elev olimpic care se deplasa prin centrul municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Tudor Costîn
Potrivit acestuia, la agresiune au participat 16 persoane, însă cinci dintre acestea nu au fost identificate. Trei dintre minorii identificaţi sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.
"Au fost observaţi la faţa locului 16 minori care au participat într-un fel sau altul la acel incident. Dintre cei 16, 11 au fost identificaţi iar trei dintre aceştia au calitatea de suspect. Au fost audiaţi în data de 4 septembrie la DGASPC, conform procedurii de lucru cu minorii şi au recunoscut faptele iar în data de 12 septembrie vor fi prezentaţi la Medicină Legală pentru a se stabili dacă au avut discernământ şi se va urma cursul procesual pentru a se stabili dacă se impune o măsură mai aspră", a afirmat Tudor Costîn.
Sancţiunile dictate părinţilor pentru nesupravegherea copiilor se ridică la peste 5.000 lei.
Victima, un elev de 18 ani, care este campion naţional la dezbatere publică, se află internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", unde a suferit o intervenţie chirurgicală ca urmare a unei fracturi de piramidă nazală.
Pe 31 august, în jurul orei 01,30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi prin apel 112 de către un tânăr, de 18 ani, cu privire la faptul că a fost agresat de un grup de persoane, în timp ce se deplasa pe Pietonalul Transilvaniei, din municipiul Botoşani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta se deplasa, împreună cu un alt tânăr, în zona respectivă, când ar fi fost abordat de un grup de persoane, cu care a avut un schimb de replici, în urma cărora ar fi fost lovit de trei dintre acestea.
"Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind desfăşurate activităţi specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor, identificarea persoanelor responsabile de acesta şi tragerea la răspundere penală potrivit vinovăţiei lor. În cadrul activităţilor cu caracter permanent desfăşurate de poliţişti, în noaptea de 2 spre 3 septembrie a.c., în zona Pietonalului Transilvaniei, au fost identificate 12 persoane minore, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, stabilindu-se că sunt aceleaşi persoane prezente în zona respectivă în noaptea în care a fost agresată victima. Ulterior, s-a stabilit faptul că trei dintre aceştia, cu vârstele cuprinse între 16 şi 15 ani, l-ar fi agresat pe tânărul de 18 ani în noaptea de 31 august spre 1 septembrie", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Aproape jumătate din apa potabilă se pierde înainte să ajungă la consumatori
Se deblochează posturile în învățământ
Joia Albă și Paștele țiganilor
Iașul a strălucit la Olimpiada Națională de Fizică 2026. 31 de elevi au obținut medalii și distincții
Specialiștii care modelează viitoarele orașe se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași, în cadrul TILIA – Summitul orașelor din România
Accesul elevilor ieșeni la consiliere devine din ce în ce mai limitat
Motorina a coborât sub 10 lei în toate stațiile din Iași
Iașul academic revine în clasamentele internaționale. UMF și UAIC, cele mai bine poziționate universități
Boom-ul Inteligenței Artificiale a schimbat piața de birouri a Iașului
Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, gazda Concursului național pentru elevi cu deficiențe de vedere
„Hachițe Culturale”, omagiu pentru Teodor Corban și pariul pe o nouă generație de artiști
Continuă telenovela Autostrăzii Târgu Neamț – Târgu Frumos
La o cană cu tuș
A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro
Aproape jumătate din apa potabilă se pierde înainte să ajungă la consumatori
Se deblochează posturile în învățământ
Aurul „se prăbușește” într-o corecție brutală de 25%
Joia Albă și Paștele țiganilor
Iașul a strălucit la Olimpiada Națională de Fizică 2026. 31 de elevi au obținut medalii și distincții
Unul din șase oameni suferă de ficat gras non-alcoolic
Specialiștii care modelează viitoarele orașe se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași, în cadrul TILIA – Summitul orașelor din România
Accesul elevilor ieșeni la consiliere devine din ce în ce mai limitat
Motorina a coborât sub 10 lei în toate stațiile din Iași
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Iașul academic revine în clasamentele internaționale. UMF și UAIC, cele mai bine poziționate universități
Boom-ul Inteligenței Artificiale a schimbat piața de birouri a Iașului
Cum să alegi cizmele enduro potrivite pentru tine?
Asociația Artis, anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea Asociatiei ARTIS Iasi”, finantat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Asociația Persoanelor cu Handicap din România ”A.P.H.R.” Filiala Județeană Iași anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea APHR Filiala Iași”
Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, gazda Concursului național pentru elevi cu deficiențe de vedere
„Hachițe Culturale”, omagiu pentru Teodor Corban și pariul pe o nouă generație de artiști
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
Început entuziasmant de Campionat European la șah
Succese în ringul seniorilor
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Costin ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Politicienii fac înmormântările tot mai atractive!!
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
COMUNICAT DE PRESĂ Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA NIVELUL SOCIETĂȚII ADF PROD S.R.L.”
Revoluție în sistemul de pensii: apar conturile individuale de investiții, fără taxe!
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
Ieșeanca Ilinca Rață, două locuri I pentru România la un concurs internațional de echitație
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Lovitură din SUA pentru Viktor Orban. Un grup de senatori vrea să-l forțeze pe Trump să impună sancțiuni Ungariei
Fotbal, Liga a IV-a. CSM Pașcani și Tonmir, spectacol în „județeană”
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Moldova
Continuă telenovela Autostrăzii Târgu Neamț – Târgu Frumos
Aproape jumătate din apa potabilă se pierde înainte să ajungă la consumatori
Se deblochează posturile în învățământ
Joia Albă și Paștele țiganilor
Iașul a strălucit la Olimpiada Națională de Fizică 2026. 31 de elevi au obținut medalii și distincții
Specialiștii care modelează viitoarele orașe se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași, în cadrul TILIA – Summitul orașelor din România
Politica
Prăbușirea influenței lui Orbán poate declanșa „haos în România!”
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan: „DNA Iași, printre cele mai bune din țară”
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!