INCHIDE

Pelerinii la Sfânta Parascheva: între credinţă şi era digitală

Pelerinii la Sfânta Parascheva: între credinţă şi era digitală

Ca în fiecare toamnă, Iaşul devine centrul spiritual al României. Mii de credincioşi din toate colţurile ţării au venit să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Rândul de pelerini se întinde pe o distanţă de șase kilometri, iar mirosul de tămâie şi murmurul rugăciunilor se împletesc cu sunetul telefoanelor mobile.

Unii vin în tăcere, cu ochii în lacrimi, purtând în suflet o dorinţă, o rugăciune, o speranţă. Alţii, mai tineri, ating în grabă racla Sfintei Ocrotitoare, nu însă fără a scoate telefonul din buzunare şi a-şi face un selfie pentru a păstra  o amintire a momentului, o dovadă a credinţei lor, dar şi o reflexie a timpurilor moderne. „E un moment unic, şi vreau să-l ţin minte şi să-l postez, să vadă şi prietenii mei”, spune o tânără venită din Botoşani, zâmbind timid după ce îşi face o fotografie cu racla în fundal.

La final, indiferent de vârstă, de telefon sau de reţea, toţi pelerinii pleacă de la raclă cu aceeaşi speranţă: că Sfânta îi va ajuta şi le va aduce linişte.

Preoţii ne sfătuiesc să renunţăm la aceste practici şi cât stau la rând să asculte slujba liturgică şi să se roage. „Le recomandăm celor care aşteaptă la rândul de închinare destul de mult timp, să folosească cât mai puţin dispozitivele electronice, să îşi întipărească mai mult amintirea unui astfel de moment în propria memorie, în inimă, în suflet, şi mai puţin într-un card de telefon sau tabletă. Importantă este trăirea sufletească profundă pe care se cuvine să o ai aici în preajma Sfintei Cuvioase Parascheva. Sigur, sunt amintiri care le poţi surprinde cu un telefon. Însă importantă este moderaţia, pentru ca după ce te-ai fi închinat la Sfântă să nu rămâi cu mare lucru ci cu amintiri într-un telefon”, a spus preotul Lucian Apopei.

O mie de voluntari stau printre pelerini

Sunt o mie de voluntari, din care 400 de preoţi care se află printre pelerini. În ceilalţi ani s-a simţit nevoia prezenţei preotului printre oameni. Preoţii îi întâmpină pe credincioşi, discută cu ei, şi îi însoţesc pe tot parcursul traseului pelerinilor. În preajma zilei de 14 octombrie timpul de aşteptare va fi mare, iar prezenţa unui preot este binevenită”, a spus preotul Lucian Apopei.

Pentru pelerinii care vin să se închine în aceste zile la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva au fost puse la dispoziţie două numere de telefon. „Credincioşii aflaţi în pelerinaj pot apela la orice oră din zi şi din noapte la numerele de telefon 0757.57.91.00 şi 0757.03.34.66 pentru a cere informaţii referitoare la organizarea pelerinajului, organizarea slujbelor, despre procesiunea Calea Sfinţilor sau alte informaţii. Aceste numere de telefon sunt exclusiv dedicate Sărbătorii Hramului Sfintei Parascheva. Deocamdată sunt mai puţine apeluri decât anul trecut, pentru că sunt anunţate în timp real unde este capătul rândului. Anul trecut, 90% dintre cei care telefonau se interesau unde este capătul rândului”, a spus Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor. Laura RADU, Maria STANCU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp 

 WA Chat 0752 266 264  si noi le facem cunoscute!